Hepatita virală C este rezultatul unei infecții cu virusul hepatitic C (VHC), care determină inflamația și lezarea ficatului. VHC este transmis atunci când sângele unei persoane infectate intră în corpul altei persoane. Spre diferență de hepatitele virale A și B, nu există vaccin preventiv împotriva hepatitei virale C. Când VHC intră în fluxul sangvin, acesta își găsește drumul către celulele hepatice în interiorul cărora se multiplică. Atunci când infecția devine importantă, se declanșează sistemul imunitar care începe să lupte împotriva virusului. La unele persoane, sistemul imunitar chiar reusește să lupte și să controleze virusul. Infecția cu virus hepatitic C poate intra în categoria de infecție „acută” (până la 6 luni de la infecția inițială) sau „cronică” (peste 6 luni de la infecția inițială). Majoritatea celor care contactează VHC (aproximativ 80%), vor dezvolta o infecție cronică.
Întrebarea pe care şi-o pune fiecare persoană atunci când află că este infectată cu HCV pare firească: "De ce tocmai eu?" Este dictată de subconştientul în care instinctul de supravieţuire primează. Nu înţelegi dacă nu ai trecut prin asta, pacienţii ştiu şi acceptă reacţia celor care cred că se exagerează. La urma urmei, este o tragedie personală pe care trebuie să şi-o asume. Printre lacrimi, disperare, analize costisitoare şi interminabile, printre reproşuri şi zbateri inutile. Printre rezultate şocante.
Tratamentul depinde de genotip. Norocul depinde de un medic dedicat meseriei şi pacientului. Şi de posibilităţile materiale care să permită investigaţii şi tratamente.
Totuşi, întrebarea "De ce tocmai eu?" are un răspuns. Deci nu e cea firească. "Tocmai eu", din cauza naivităţii.
Firească este întrebarea "De ce tocmai eu?", adresată medicului stomatolog în cabinetul căruia românul nefericit a avut cea mai importantă intervenţie din ultimii ani. Şi singura în măsură să se facă vinovată de infectarea cu HCV. În condiţiile în care nu a făcut niciun alt tip de tratament invaziv, nu a apelat la tratamente cosmetice în saloane de înfrumuseţare, nu se droghează, nu are tatuaje, piercinguri, nu lucrează într-un mediu care îl expune la infecţie în mod direct etc. Mai pe scurt, nu se încadrează în niciuna din situaţiile de risc. Pentru că sunt şi astfel de pacienţi.
"De ce tocmai tu?" În ciuda faptului că eşti medic şi profesezi în secolul 21 şi se presupune că nu câştigul material te-a determinat să alegi această meserie. Nu vreau să generalizez, lovind în medici care dau dovadă de responsabilitate profesională.
"De ce tocmai eu?" Din cauză că nu mi-am pus la timp întrebarea "De ce tocmai tu?".
În ciuda faptului că, uneori, aruncai pansamentele pe unde nimereau, sterilizai instrumentarul cu detartrant (!), (fapt mărturisit mai târziu de unul dintre asistenţi), sau nu îl sterilizai deloc. Era vară, flux mare de pacienţi, mulţi veniţi din străinătate, dispuşi să plătească oricât pentru urgentarea lucrărilor.
În ciuda faptului că, după plecarea pacientului precedent, ai uitat să schimbi paharul destinat clătirii şi simpla observaţie te-a determinat să îl arunci la coş cu un gest iritat şi grăbit, cu aceleaşi mănuşi, mai mult sau mai puţin curate.
În ciuda faptului că preţurile foarte mari nu înseamnă neapărat profesionalism şi siguranţă.
În ciuda faptului că igienizarea tuturor suprafeţelor este importantă, dar toate suprafeţele expuse sunt decontaminate cu substanţe improprii (lavete de uz casnic, conform unor pacienţi şi asistenţi) (!), când ar trebui să fie folosite substanţe chimice de ultimă generaţie, al căror spectru este foarte larg, având grijă totodată să se respecte timpul de expunere al agentului decontaminant.
În ciuda faptului că deschiderea repetată a ambalajului poate contamina instrumentarul medical, de aceea, în principiu, instrumentele utilizate pentru o anumită procedură stomatologică sunt grupate în acelaşi ambalaj. Urgenţa medicală, însă, nu lasă pacientului timp şi dispoziţie pentru verificarea acestul „amănunt”. Şi tu ai ştiut asta.
Din aceste cauze "tocmai eu".
Pacientul român este unul lipsit de educaţie în ceea ce priveşte drepturile pe care le are. Unul timid şi cu un bun-simţ de-a dreptul indecent pentru vremurile în care (supra)vieţuieşte.
Boala nu este contagioasă, dar, psihic, cei infectaţi cu HCV sunt marginalizaţi. Orice s-ar spune, acesta este adevărul. Urmăriţi reacţia cuiva în momentul în care află că cel cu care lucrează, sau cu care pur şi simplu vorbeşte, este infectat cu HCV. Este o reacţie mai mult sau mai puţin controlată, mascată, dar doare. Şi e şi aşa destul de dureros, fără reacţiile, uneori fireşti, ale celor (teoretic) apropiaţi.
Ţara noastră e campioană la capitolul hepatita C. Potrivit ultimelor statistici, peste 650.000 de români suferă de infecţie cu HCV, dintre care doar puţin peste 40.000 se tratează, adică mai puţin de 10%. Există însă alte câteva mii de persoane care trăiesc cu virusul şi nu urmează niciun fel de tratament, din cauza lipsei de educaţie. Pur şi simplu nu ştiu. Şi pun astfel în pericol sănătatea celorlalţi.
Medicamentul care ar trebui să salveze viaţa acestora este uluitor de scump şi nu şi-l poate permite oricine. Informativ, preţul unui tratament pentru 12 săptămâni ajunge la 94.500 de dolari, adică 1.125 de dolari pentru fiecare comprimat. Sunt şi generice, de zece ori mai ieftine, la fel de eficiente. Dar şi acelea sunt destul de costisitoare pentru cei mai mulţi dintre românii infectaţi cu HCV. Tot ca simplă informaţie, un tratament complet poate ajunge la 1500 de euro. Pacientul român nu are dreptul la ele.
Suntem consideraţi o ţară europeană civilizată, care îşi permite să achiziţioneze primul tip de tratament, adică pe cel uluitor de scump. Dar suntem nişte civilizaţi desculţi şi cam în fundul gol, din păcate.
"De ce tocmai tu?" să condamni pe cineva la acest calvar?
Dincolo de tragedia personală, dincolo de reacţiile de respingere ale celor din jur, de durere, depresie sau de teama firească a celui care cunoaşte evoluţia acestei perfide Hepatite C, se află un Om care are dreptul să primească un răspuns la întrebarea asta: "De ce tocmai tu?"
Chiar dacă este convins că răspunsul nu schimbă nimic din ceea ce deja i-ai făcut.
Mai mult sau mai puţin conştient.
(A.M.)
