Revoluție în spitale: Guvernul taie contribuțiile pacienților și introduce controale dure împotriva raportărilor fictive!

Guvernul condus de Ilie Bolojan, prin Ministerul Sănătății coordonat de Alexandru Rogobete, pregătește o reformă de anvergură a sistemului sanitar din România.

Pachetul de măsuri vizează creșterea calității și eficienței serviciilor medicale, reducerea costurilor suportate de pacienți, consolidarea controlului asupra utilizării fondurilor publice și valorizarea resursei umane din sănătate. Măsurile sunt grupate pe direcții strategice, fiecare având impact imediat sau pe termen mediu.

 

Spitalizarea de zi, standardizată și extinsă

Pentru a crește eficiența și a degreva spitalele de internări continue inutile, serviciile medicale oferite în regim de spitalizare de zi vor fi standardizate la nivel național. Acestea vor fi reglementate împreună cu comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și vor oferi pacienților tratamente mai clare, mai rapide și mai accesibile, fără internare peste noapte.

Ajustarea tarifelor spitalicești și eliminarea contribuției personale în spitalele private

Tarifele pe caz rezolvat și pe zi de spitalizare vor fi actualizate astfel încât să reflecte realitatea economică actuală: influențele salariale și costurile cu hrana pacienților. În paralel, contribuția personală a pacienților în spitalele private care au contract cu casa de asigurări va fi redusă progresiv până la eliminare completă în trei ani, scrie publicația Știri pe Surse.

Astfel, toți pacienții asigurați vor avea acces egal la tratamente în unități private, indiferent de venit.

O nouă clasificare a spitalelor și introducerea spitalelor strategice

Ministerul Sănătății va revizui metodologia de clasificare a spitalelor în funcție de competență și va introduce o nouă categorie – spitale strategice. Acestea vor avea un rol central în tratamentul cazurilor complexe și în oferirea unor servicii medicale prioritare. Pacienții vor beneficia de o organizare mai clară, servicii adaptate nevoilor și acces mai rapid la investigații și tratamente.

Sancțiuni dure pentru raportări fictive și nereguli financiare

Spitalele care raportează servicii medicale neefectuate vor fi sancționate cu 10% din valoarea decontărilor lunare, iar medicii responsabili riscă suspendarea contractelor cu casa de asigurări între 6 și 24 de luni.

În paralel, toți furnizorii – publici și privați – vor fi obligați să prezinte documente justificative clare privind corelarea între consumul de medicamente/reactivi și tratamentele efectuate. Nerespectarea obligației atrage sancțiuni de 20% din valoarea contractului.

Reforma modului de finanțare și de control

Numărul de cazuri contractate de spitale va fi corelat cu activitatea efectivă din anul precedent, pentru o mai bună utilizare a fondurilor. Totodată, vor fi instituite noi mecanisme de monitorizare și control al serviciilor spitalicești, pentru a evita risipa și fraudele.

Dezvoltarea ambulatoriului și degrevarea spitalelor

Valoarea punctului pe serviciu medical în ambulatoriul clinic va crește de la 5 lei la 6,5 lei în august 2025 și la 8 lei din ianuarie 2026.

De asemenea, medicii din spitale vor avea acces flexibil la activitatea în ambulatoriu, fără program prestabilit, ceea ce va reduce listele de așteptare și va facilita accesul pacienților la consultații de specialitate.

Management performant și responsabilitate sporită

Managerii spitalelor vor fi evaluați în baza indicatorilor asumați prin proiectul de management, dar și a unor indicatori impuși prin ordin de ministru. Internările fictive vor atrage sancțiuni administrative severe: încetarea contractului de administrare pentru șeful de secție și încetarea contractului de muncă al medicului implicat.

Reguli noi pentru spitalele private și mobilitatea personalului medical

Guvernul va elimina plata salariilor rezidenților în spitalele private de la bugetul de stat – aceste unități vor trebui să-și plătească proprii rezidenți. În același timp, va fi implementat un program de mobilitate a medicilor: cadrele medicale care nu au lucrat într-un spital public în ultimele 12 luni vor putea fi repartizate temporar, cu o indemnizație de mobilitate de 20-30% din salariul de bază, în spitale cu deficit de personal.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dosar de omor redeschis la Botoșani. Familia victimei contestă rezultatele expertizei psihiatrice făcute de IML!

astăzi, 18:35

Un dosar de omor, clasat inițial pentru că suspectul principal nu ar fi avut discernământ, a fost redeschis la Botoșani, în urma unei decizii judecătorești. Familia victimei a rec...

Doliu în comunitatea botoșăneană: „Bunul Dumnezeu să îl odihnească în pace și să-i așeze sufletul în rândul celor drepți!”

astăzi, 17:20

Cu profundă tristețe, anunț trecerea în neființă a distinsului profesor VASILE NECHITA. Astăzi a părăsit această lume un om remarcabil prin profesie și omenie, un dascăl care și-a...

Zile de vară alături de polițiștii botoșăneni – Activități în cadrul Școlii de Vară! (Foto)

astăzi, 17:00

Ziua de  16 august 2025 a constituit un bun prilej de întâlnire a copiilor din  cadrul şcolii de vară organizate de Școala Gimnazială nr.1 Blândeşti cu poliţiştii di...