Replică dură pentru medicul din Botoșani care a spus că doctorii trebuie să doarmă în gardă: ”Ne mai întrebăm de ce avem un sistem atât de viciat şi criminal”

Reacţia vehementă vine de la preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, ca răspuns la cele declarate de un chirurg din cadrul Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoşani, care  a spus că „doctorii trebuie să doarmă în gardă”.

Săptămâna trecută, medicul Iulian Preda, şeful Secţiei de Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoşani, a declarat că doctorii trebuie să doarmă în gardă, pentru că „nu putem sta 24 de ore din 24 în poarta spitalului şi să vă aşteptăm cu pâine şi sare”.

„Cât am fost eu plecat în Cipru în vacanţă s-au făcut nişte comentarii foarte interesante şi ni s-a spus că doctorii nu au voie să doarmă în gardă. Ba să ştiţi că trebuie să doarmă în gardă. Nu putem sta 24 de ore din 24 în poarta spitalului şi să vă aşteptăm cu pâine şi sare. Vă dau definiţia gărzii. Se cheamă odihnă activă a medicului în perioada de gardă. Deci chirurgii şi alţi colegi de pe alte specialităţi trebuie să se odihnească. Gândiţi-vă că staţi 24 de ore treji, nefăcând nimic”, a declarat dr. Iulian Preda, şeful secţiei de Chirurgie Generală în cadrul Spitalului Judeţean „Mavromati” din Botoşani.

Medicul afirma, cu același prilej, că din septembrie opt chirurgi trebuie să facă 60 de gărzi, deoarece doi dintre colegii săi se află în situaţii medicale deosebite.

Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, a avut o reacţie extrem e dură după declarațiile medicului din Botoșani.

„Nu vrea şi pijamale de serviciu domnul doctor din Botoşani? Mentalitate de feudal al spitalului de provincie din timpurile trecute, aroganţă şi nesimţire! Aş vrea să-mi spună cineva dacă există protocoale medicale, standarde de calitate, cărţi de medicină, în care să se prevadă că medicul poate dormi în timpul gărzii. Dacă da, atunci propun să le asigurăm acestor medici mobilier de dormitor, paturi confortabile, aer condiţionat, CPAP-uri pentru cei care sforăie sau au apnee în somn, ceasuri deşteptătoare programate cu ora de ieşire din gardă şi nu în ultimul rând, pijamale de serviciu asigurate prin serviciul de lenjerie al spitalului, eventual două seturi că poate omul transpiră în timpul somnului”, spune Vasile Barbu.

Ironiile nu s-au oprit aici. Vasile Barbu a spus că, „dacă apare o urgenţă pe secţie sau în UPU/CPU, medicul respectiv să fie trezit uşor, mângâiat, cu cafeluţa la nas, iar el, ştergându-se cu mâinile la ochi, bulversat de somn, clătinându-se supărat că a fost trezit, să intervină cu o capacitate maximă de concentrare pentru a salva pacientul pentru care timpul este vital”.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor a adus în discuție și salarizarea medicilor din spitalele de stat: „Aaa, să nu uităm, salarizarea, salarizarea să fie făcută identic (sau ceva mai motivant) cu salarizarea acelor medici care pe timpul gărzii nu au timp să bea un pahar cu apă, având multe cazuri grave. Eventual, dacă ei insistă, să li se dea şi spor pentru burnout. (...) Ne mai întrebăm de ce avem un sistem atât de viciat şi criminal pe alocuri, mai cu seamă în spitalele de provincie?”.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Situație neobișnuită la Botoșani: Unei femei îi era interzis să se apropie de soțul său și i-a distrus telefonul!

Saturday, 1 August 2026

La data 31 iulie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pe numele unei femei, de 44 de ani, din comuna Lunca, cercetată pentru com...

Controale pe Prut și lacul Stânca Costești cu polițiști și comisari de mediu din Botoșani! (Foto, Video)

Saturday, 1 August 2026

În perioada 29-30.06.2026 am desfășurat o serie de acțiuni de verificare în cooperare cu reprezentanți ai Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani, Sectorului Poliției de...

Sesiuni de pregătire profesională pentru polițiștii din Botoșani! (Foto, Video)

Saturday, 1 August 2026

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, specializați în pregătire profesională, organizează periodic ședințe de tragere și sesiuni de pregătire tactică a polițiș...