Remdesivir, medicamentul cu cele mai bune rezultate contra COVID-19. Rafila: "Remdesivir ar putea fi primul medicament autorizat pentru coronavirus"

REMDESIVIR ar putea fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, pentru că acesta  practic împiedică replicarea virală. Anunțul a fost făcut de Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, care susţine că medicamentul care tratează coronavirusul ar putea apărea până în toamnă.

Alexandru Rafila a mai spus că 4.000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele pentru încă 400 de bolnavi.

 

Dacă rezultatele vor fi la fel de bune, ar fi un pas important pentru autorizarea acestui medicament pentru coronavirus în statele unite, precum şi în alte ţări.

Iar dacă un tratament eficient va fi folosit la scară largă, vor putea fi relaxate măsurile de distanţare socială. Remdesivir a fost gândit inițial pentru Ebola, fără însă prea mare succes pentru tratarea acestei maladii, dar mai multe teste făcute pe animale a arătat că este eficient împotriva coronavirusului prezent atât în SARS, MERS și acum COVID-19.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem

astăzi, 19:59

Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...

Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!

astăzi, 18:39

Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...

Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO

astăzi, 17:51

Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...