Reacția unui medic din Botoșani, după tragedia de la Spitalul de Copii din Iași! (Video)

La finalul săptămânii trecute, șapte copii au murit în Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași, după ce s-a descoperit un focar de infecție la nivelul unității medicale. Mai exact, pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), fiind identificată o bacterie care poate afecta grav sănătatea bolnavilor - serratia marcescens.

Atunci, cea mai mare unitate medicală din Regiunea Moldovei a transmis o notificare către toate spitalele din regiune ca să nu mai trimită pacienți la Iași. Este vorba de unitățile medicale din județele Suceava, Botoșani, Neamț, Bacău și Vaslui, care au fost informate să caute alte soluții pentru a transfera copiii care au nevoie de terapie intensivă – și care de regulă erau transferați la Iași.

 

Motivul invocat în acea recomandare este „existeța unei situații epidemiologice deosebite” de la Spitalul „Sf. Maria”.

Citește și Focar de infecție în cel mai mare spital de copii din Moldova. Cinci copii au murit, secția ATI a fost închisă!

„Nu a fost necesar”

Într-o conferință de presă care a avut loc, miercuri, Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a precizat că nu au primit notificări din partea Ministerului Sănătății sau a Direcției de Sănătate Publică (DSP) în vederea adoptării unei conduite mai severe sau luarea unor măsuri mai aspre.

Conducerea unității medicale susține că dacă nu au primit nicio notificare în acest sens înseamnă că „nu a fost necesar”.

„Nu am primit niciun fel de notificare în acest sens din partea Ministerului sau a Direcției de Sănătate Publică vizavi de o anumită conduită. Dacă este să mă întrebați pe mine, eu consider că nu a fost necesar”, susține Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

„Trebuie să respecte aceste protocoale”

Prezent la conferința de presă, medicul șef al Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din Botoșani arată că nici la nivelul secției pe care o coordonează nu au ajuns noi măsuri pe care trebuie să le dispună.

Mai mult decât atât, dr. Cătălin Ilie Surdeanu arată că fiecare secție trebuie să respecte ordinele Ministerului Sănătății și protocoalele privind managementul infecțiilor.

„Vizavi de ce s-a întâmplat la Iași noi nu am primit nimic, nicio notificare în plus. Noi avem ordinele Ministerului Sănătății, toate Secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă din țară trebuie să respecte aceste protocoale referitoare la antisepsie și sepsie și managementul infecțiilor. Raportat la ce s-a întâmplat recent acolo nu am primit nicio notificare”, susține dr. Cătălin Ilie Surdeanu, medic șef Secție Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) – Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...