Rata de infectare COVID-19 depășește pragul de 7,5 la mie în municipiul Botoșani

Rata de infectare COVID-19 depășește pragul de 7,5 la mie în municipiul Botoșani

183 de persoane din județul Botoșani au fost diagnosticate cu infecție COVID-19, în ultimele 24 de ore, arată datele centralizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP).

Potrivit statisticii furnizate de instituție, 90 dintre infectări au fost înregistrate în municipiul Botoșani, unde incidența a crescut la 7,56 cazuri la mia de locuitori. Sunt 899 de cazuri active în această localitate.

O situație deosebită prezintă și comunele Cristești (6,14), Roma (6,62), Sulița (9,04) și Tudora (6,86).

În scenariul epidemiologic „roșu” se includ orașul Dorohoi (3,26) și comunele: Bălușeni (4,13), Copălău (4,19), Coșula (4,03), Curtești (4,03), Frumușica (5,78), Gorbănești (3,00), Havârna (3,80), Leorda (5,20), Lunca (3,55), Mihai Eminescu (3,94), Mihăileni (3,51), Nicșeni (4,95), Răchiți (5,97), Stăuceni (4,00), Șendriceni (4,76), Unțeni (4,15), Vlădeni (4,72) și Vorona (5,41).

La nivel județean, rata de îmbolnăvire este de 3,92 cazuri la mia de locuitori. Sunt 1798 de cazuri active în teritoriu.


 

 

Spune-ne opinia ta