Prin mâinile regretatului prof.univ.dr. Marin Burlea au trecut sute de mii de cazuri. Nu-și mai aducea aminte cu exactitate numărul, dar vorbea mereu despre cei cărora le-a redat șansa de a avea o viață normală, așa cum era Flori, "fetița hrănită cu pufuleți", sau Adina, cea care avea doar 16 kg la vârsta de 18 ani.
„Eu sunt slab. Nu am tărie! Am plâns de multe ori în viață, dar am reușit să mă abțin în fața pacienților. Plânsul în fața pacienților înseamnă eșec și deznădejde, eroare din punct de vedere tehnic, mai ales că, în pediatrie, pacienții sunt cele mai inocente și sensibile ființe. Pe de altă parte, satisfacțiile pe care le ai în momentul în care ai salvat o viață nu pot fi descrise prea ușor în cuvinte, dar atenuează din tristețea pe care ți-o provoacă suferința umană”.
În destinul profesional și nu numai, un rol covârșitor l-a avut maestrul Marcel Burdea, profesorul alături de care a petrecut ore în șir, vreme de aproape 15 ani. De la domnia sa, medicul Marin Burlea a învățat nu doar tainele profesiei, ci și adevărate principii de viață pe care încă le aplică. Își amintește cum maestrul Burdea îi spunea, în repetate rânduri, „viața omului e prea scurtă pentru a ne face experiențe singuri. Trebuie să iei totul de-a gata!”.
„Un medic care nu are un maestru se numește autodidact și, oricât de mult ar citi și studia, performanțele sale vor fi medii sau mediocre. Apoi, în medicină trebuie să ai îndoieli. Un medic care nu are îndoieli și crede că emite pacientului judecăți cu valoare absolută este un om terminat și nu mai poate evolua. Se transformă într-un pericol pentru pacient”. sursa