Proiecte în derulare pentru dotarea Spitalului Municipal din Dorohoi

Anul acesta, la 1 octombrie 2022, Spitalul Municipal Dorohoi a împlinit 160 de ani de la înființare, cu această ocazie comunitatea locală este informată că unitatea se află în plin proces de modernizare. În acest moment, Spitalul Municipal Dorohoi are în derulare proiecte de dotare cu tot ce este necesar ca medicii care lucrează în spital să aibă la dispoziție aparatură modernă pentru tratamentul pacienților, și anume:

- Dotarea Spitalului Municipal Dorohoi cu echipamente specifice pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-COV2. Sursa de finanțare este din fonduri europene – POIM, proiect în valoare de 14.493.958 lei. Termen de finalizare: 31.12.2023.

 

Implică aparatură de ultimă generație: CT, RMN, ecografe, electocardiograf și altele pentru toate specialitățile spitalului. Ele sunt deja în etapa de licitație. Vor fi aduse odată cu finalizarea proiectelor de reparații capitale ale clădirilor unde vor fi instalate.

Toate cabinetele din Ambulatoriu vor fi dotate cu aparate moderne la cererea medicilor specialiști care își desfășoară activitatea în aceste cabinete.

- Gaze și fluide medicale, proiect deja accesat, implică oxigen și fluide medicale la fiecare din paturile aflate în cele două pavilioane: Interne și Chirurgie. Acest proiect implică și suplimentare și reabilitare (deși a fost reabilitată în primă instanță cu stație de oxigen nouă secția ATI, care va fi mutată ulterior în blocul materno-infantil, în spații mult mai generoase și cu tot ceea ce este necesar).

- PNRR - Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, urmărește prevenirea infecțiilor nosocomiale din spital care implică aparatură și instalații care să scadă numărul de infecții intraspitalicești apărute la pacienți cu ocazia internării. Prin acest proiect se va construi o stație nouă de sterilizare cu aparatură modernă pentru sterilizarea întregului spital. Proiectul este în curs de depunere.

Un alt proiect PNRR în derulare: Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, unități de asistență medicală ambulatorie.

Și în aceste proiecte, conducerea Spitalului Municipal Dorohoi mulțumește pentru colaborare și implicare Primăriei Municipiului Dorohoi, Consiliului Local, domnului primar Dorin Alexandrescu și întregului personal medical și nemedical al instituției.

Prin toate aceste proiecte de dezvoltare, atât pe partea de construcții și reabilitare, cât și în ceea ce privește dotările, Spitalul Municipal Dorohoi va avea o nouă înfățișare, actul medical se va realiza la un alt nivel, siguranța și tratarea pacientului îmbunătățindu-se substanțial.

(Comunicat de presă publicat inițial pe DorohoiNews.ro)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

România – Belgia cu autocarul sau avionul? Află care este cea mai bună variantă

Wednesday, 1 April 2026

Cât te costă fiecare variantă Biletul de avion pe ruta România – Belgia variază destul de mult în funcție de perioadă. În medie, pentru un zbor low-cost operat de...

Valeriu Iftime i-a pus gând rău prietenului Gigi Becali înainte de FC Botoșani – FCSB: „Numai la asta visează Croitoru”

Wednesday, 1 April 2026

FC Botoșani urmează să întâlnească FCSB în etapa a 3-a a play-out-ului SuperLigii, iar Valeriu Iftime visează la o victorie în fața prietenului Gigi Becali. Deși a fo...

Senator Ovidiu Jitaru la Energy Forum, ediția a XV-a! (VIDEO)

Wednesday, 1 April 2026

Ovidiu Jitaru, senator de Botoșani din partea PNL, a participat la ediția a XV-a a Energy Forum. Dezbaterile au fost despre piața energiei din România, sub presiunea noii realități. Red...

-->