Programe de prevenire a cancerului de sân și col uterin în Botoșani și alte 11 județe din regiunile Nord Est și Sud Est

• 18 milioane de euro finanțare pentru cele două programe de prevenire a cancerului de sân și col uterin din regiunile Nord Est și Sud Est.

• 200.000 de femei participă la programele de screening ale ambelor proiecte.

• Cancerul de sân este pe locul I între cancerele depistate la femei și în 80% din cazuri este diagnosticat în stadii avansate.

Institutul Regional de Oncologie Iasi și Fundația Enable România derulează, în parteneriat, două programe regionale de prevenire a cancerului de sân (ONCOFEM) și, respectiv, a cancerului de col uterin (ONCOPREV), cu o finanțare totală de peste 18 milioane de euro provenită din fonduri europene și fonduri ale Ministerului Sănătații. Cele două proiecte au atras finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Capital Uman (POCU).

Ambele proiecte sunt implementate pe o perioadă de 42 de luni, începând cu luna iulie 2020, în cadrul campaniei „Fii responsabilă de sănătatea ta!” și se adresează unui număr total de peste 200.000 de femei din care minim 107.000 de femei aparținând grupurilor vulnerabile.

 

Programul regional ONCOFEM - PREVENTIE, DEPISTARE, DIAGNOSTIC SI TRATAMENT PRECOCE AL CANCERULUI DE SÂN beneficiază de o finanțare de aproximativ 8 milioane de euro și este implementat în cele 12 județe ale celor două regiuni de dezvoltare Nord-Est și Sud-Est: Iași, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoșani, Neamț și, respectiv, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea.





Programul regional ONCOPREV – PREVENTIE, DEPISTARE, DIAGNOSTIC SI TRATAMENT PRECOCE AL CANCERULUI DE COL UTERIN beneficiază de o finanțare de aproximativ 10 milioane de euro și este implementat în cele 6 județe ale regiunii de dezvoltare Nord-Est: Iași, Vaslui, Bacău, Suceava, Botoșani, Neamț.

„ONCOFEM și ONOPREV sunt 2 programe de screening pentru depistarea cancerului de sân și, respectiv, al cancerului de col uterin, ce urmăresc sprijinirea femeilor, inclusiv din grupurile vulnerabile, în vederea facilitării participării la tratamente precum consiliere psihologică, peer-to-peer suport și alte servicii necesare. Conform specialiștilor, cancerul de sân este pe locul I între cancerele depistate la femei, iar în peste 80% din cazuri, cancerul de sân este diagnosticat în stadii avansate. În același timp, cancerul de col uterin este al doilea în lume ca frecvenţă în patologia tumorală la femei din cauza diagnosticării tardive a bolii, deoarece româncele nu își fac în mod regulat testele de screening.

Întrucât ambele tipuri de cancer sunt tratabile în faze incipiente, prin organizarea de programe de sănătate și servicii orientate către prevenirea, depistarea precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al cancerului de sân și al cancerului de col uterin, se îmbunătățește rata de diagnostic a cazurilor de cancer mamar și de col uterin, se incurajează tratamentul medical și de suport, precum și îmbunătățirea capacității sistemului sanitar de control al cancerului. Prin sprijinirea Institutului Oncologic Regional Iași în implementarea proiectelor și atragerea grupurilor țintă, am încercat să ne aducem contribuția la creșterea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a oricărei forme de discriminare a grupurilor vulnerabile.”, a declarat Radu Gelu Onișoru, director al departamentului de formare profesională și fonduri europene Centrul Diecezan Caritas Iași și colaborator privat al Fundației Enable România.



Responsabilitațile Fundației Enable România în cadrul celor două proiecte regionale cuprind coordonarea activitaților grupurilor țintă, identificare și gestionare a grupului țintă, oferirea de servicii psihologice femeilor din grupurile țintă, cât și gestionarea și coordonarea activităților în calitate de partener în proiect.

Despre FUNDAȚIA ENABLE ROMÂNIA

FUNDAȚIA ENABLE ROMÂNIA a fost înființată în 2013 ca persoană juridică de drept privat, autonomă și apolitică, neguvernamentală și non-profit. MISIUNEA fudației constă în promovarea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități și altor categorii dezavantajate, prin respectarea demnităţii şi diversităţii umane. VIZIUNEA pentru societatea din care face parte fundația este: O societate modernă în care diferenţele dintre persoane sunt recunoscute şi valorizate, iar persoanele cu dizabilităţi sunt cetăţeni activi şi implicaţi în viaţa comunităţii, aducând valoare adăugată procesului de dezvoltare a acesteia.

MOTTO: ”Schimbăm paradigma: Oamenii cu dizabilități au abilități!”

SCOPUL fundației este ca, prin activitățile desfășurate și prin serviciile și programele create și oferite în mod individual, să îmbunătățească calitatea vieții persoanelor cu dizabilități, precum și a familiilor acestora sau a altor grupuri dezavantajate.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vameși și un polițist de frontieră din Botoșani REȚINUȚI după descinderile în vămi, alți lucrători vamali și agenți de poliție de frontieră, plus un funcționar ANAF, sub control judiciar!

astăzi, 14:49

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începâ...

Afacerile unui procesator de carne din Botoșani au crescut în 2025, ajungând la cifră de afaceri de peste 92 de milioane de lei!

astăzi, 14:23

Producătorul şi procesatorul de carne Sagrod din Botoşani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Ţîmpău, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 92,3 mil. lei (18,3 mil. e...

Elevi din Botoșani și alte cinci județe, evaluați simultan începând din acest an!

astăzi, 13:52

În acest an școlar, simularea județeană a examenelor naționale va fi înlocuită cu una regională. Astfel, testarea se va desfășura simultan în toate județele din Regiunea ...