Probleme cu angajările într-o secție importantă de la „Mavromati”. Medic: „Eu suspectez că...” (Video)

Este o secție în care diferența dintre viață și moarte o face, de cele mai multe ori, personalul din cadrul unității medicale.

Specialiștii din sistemul medical botoșănean se plâng de lipsa personalului. Fie că vorbim de personal medical sau auxiliar. Cele mai serioase probleme sunt întâlnite la radiologie, acolo unde s-a ajuns să se colaboreze cu specialiști prin intermediul unor platforme online.

Și medicul Cătălin Ilie Surdeanu, șeful Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, susține că, în ceea ce privește personalul secției, „nu pot să spun că stăm foarte bine, dar nici foarte rău.”

 

Cu toate acestea, deși se scot posturi la concurs, în unele cazuri nu se prezintă nimeni.

„Nu pot să spun că stăm foarte bine, dar nici foarte rău. S-au scos la concurs posturi de medici, s-au scos posturi de asistenți, s-au scos la concurs posturi de infirmieri. La ultima serie de concursuri la noi, din păcate, nu s-a înscris nimeni”, a declarat dr. Cătălin Ilie Surdeanu, medic șef ATI.

Cadrul medical consideră că activitatea dificilă de pe secție îi determină pe tineri să nu candideze pentru posturile care se scot la concurs.

„Eu suspectez că activitatea este dificilă și candidații nu prea doresc. Nu aș putea spune în mod exact, dar eu asta suspectez. La noi pacientul în terapie intensivă de cele mai multe ori este mobil. El trebuie mobilizat, chiar și noi medicii îl mobilizăm, îl ridicăm la marginea patului, trebuie tapotat, are nevoie de terapie repiratorie. Toată această activitate necesită muncă fizică și cred că acesta este un motiv”, a adăugat șeful Secției ATI.

Anul acesta au fost scoase două posturi de medici anesteziști, unul pentru medic specialist și unul pentru medic rezident an V. Aceste concursuri au avut un deznodământ fericit, deoarece au fost candidați care au și promovat.

„Anul acesta au fost scoase două posturi la concurs, unul pentru medic specialist în primăvară și unul pentru medic rezident an V. Din fericire, am avut candidați care au reușit să promoveze concursul. Colegul care a candidat pentru postul de rezident urmează să vină de la 1 ianuarie în activitate la program, dar el de mai bine de doi ani ne ajută pe linia de gardă. Este un medic foarte bun. Colega care a venit medic specialist la începutul verii, ea a activat la Suceava, dar fiind botoșăneancă și postul scoțându-se ea a reușit să promoveze”, a mai spus medicul Cătălin Ilie Surdeanu.

Medicul arată că în ceea ce privește medicii stau bine, urmând, speră el, să vină la ei și medicii care își desfășoară rezidențiatul la Botoșani în prezent. 

„Din punct de vedere al medicilor organigrama este destul de completă. Mai avem patru colegi în rezidențiat, două colege care mai au un an și termină și sperăm să vină la post, iar alți doi colegi la jumătatea rezidențiatului. Ne descurcăm deocamdată”, a concluzionat medicul.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Tratamente inovatoare cu succes pentru pacienți. Medic din Botoșani: „Cancerul e o boală parșivă” / „Nu e boală, e bolnav” VIDEO

astăzi, 11:13

Dr. Mirela Movanu, șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a afirmat că oncologia este specialitatea cu cele mai noi tratamente...

Mărturisirea managerului celui mai mare spital din Botoșani: „M-a bucurat reacția unor cunoștințe” VIDEO

Wednesday, 7 October 2026

În cadrul unei conferințe de presă organizată de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, medicii Secției de Oncologie au dezvăluit că, în ultima perioa...

Lucrările la Oncologie se desfășoară, dar cu semnul întrebării. Manager: „Este o problemă” (Video)

Wednesday, 7 October 2026

Una dintre cele mai importante, dar și grele secții de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani are parte de probleme serioase. În februarie 2025 SecÈ...