Povestea unui botoșănean care a murit după o operaţie complicată şi infecţie cu cinci bacterii din spital

Luni de zile, un bărbat a fost plimbat între spitale, de la Botoșani la Iași și înapoi. Operat de cinci ori, a murit după patru luni de chin, în sângele său fiind găsite cinci bacterii diferite, cu care probabil fusese infectat în spital.

Povestea unui botoșănean care a murit după o operaţie complicată şi infecţie cu cinci bacterii din spital

   Foto: doc.ro

La 7 ani de la moartea omului, justiția nu s-a pronunțat asupra unui posibil caz de malpraxis. Acțiunea familiei, prin care aceasta cerea despăgubiri, a fost însă respinsă. Fusese depusă cu 5 zile prea târziu.

În vârstă de 63 de ani, P.H. a fost internat pe 17 februarie 2016 la spitalul din Dorohoi, cu dureri greu de suportat. Cinci zile mai târziu, a fost transferat la spitalul Mavromati din Botoșani, în urma analizelor efectuate medicii apreciind că ar putea fi vorba de un cancer pancreatic. Ca urmare, pacientul a fost transferat pe 1 martie la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, unde investigațiile au confirmat diagnosticul prezumtiv.

Potrivit Ziarul de Iași, P.H. a fost operat pe 11 martie, de medicul F.G. După 36 de ore, a fost efectuată o nouă operație, constatându-se o hemoragie internă. Sexagenarul a fost externat pe 4 aprilie, cu mențiunea „vindecat chirurgical”. Același bilet de externare menționa însă existența unei supurații la nivelul plăgii operatorii, fiind necesară schimbarea zilnică a pansamentelor și lavaj cu antiseptice.


Infecţia nu a putut fi stăvilită

Externat de la Iași, P.H. a fost internat a doua zi din nou la spitalul Mavromati din Botoșani. Timp de două săptămâni, rana a fost spălată zilnic, analizele efectuate la Botoșani indicând o infecție cu Klebsiella Proteus, una dintre bacteriile întâlnite frecvent în spitale.

Abia ieșit din spital, a fost internat din nou la Dorohoi, pe 27 aprilie, în urma unor episoade de febră însoțite de frisoane și stări de rău. A fost externat pe 4 mai, dar adus înapoi la spital după două zile, întrucât continua să se simtă rău. Pe 8 mai, a fost transferat iar la „Sf. Spiridon” Iași, în grija aceluiași medic. Infecția cu Klebsiella a fost confirmată.

În plângerea depusă ulterior la Judecătorie, membrii familiei au precizat că medicul le-a spus că infecția fusese contractată chiar în spitalul ieșean. Pe 21 mai, P.H. a fost operat din nou, de două ori. Starea pacientului a continuat să se înrăutățească, ceea ce a impus o nouă operație, efectuată pe 23 mai. A cincea oară. Infecția însă nu a putut fi stăvilită.

Pe 7 iunie, pacientul a murit.

Familia s-a adresat imediat Colegiului Medicilor. Cazul a fost analizat de Comisia de Jurisdicție Profesională din cadrul Colegiului, fără a fi stabilită o culpă.

Trei ani mai târziu, pe 12 iunie 2019, familia s-a adresat instanței, chemând în judecată Spitalul „Sf. Spiridon” Iași și pe chirurgul F. G. și cerând despăgubiri materiale și morale de 200.000 de lei.

Dosarul a ajuns în analiza magistraților Judecătoriei ieșene. În fața lor, reprezentanții spitalului s-au spălat pe mâini. Ei au arătat că profesia de medic este una liberală, chirurgul fiind răspunzător pentru eventualele erori comise. Spitalul, ca simplă construcție administrativă, nu putea fi considerat răspunzător. Întâmpinarea depusă de reprezentanții spitalului la dosar menționa existența în cazul lui P.H. a unei septicemii, pe lângă Klebsiella Proteus fiind identificate și alte bacterii, Escherichia fergusonii, Klebsiella pneumoniae, Enterococcus faecium, Pseudomonas aeruginosa și Clostridium difficile, asociate mediului intraspitalicesc. O traheobronșită punea capac. Sentința nu este definitivă, după apariția motivării, cel mai probabil ea fiind atacată cu apel. Citește mai departe…

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la „Biserica din tramvai” la locul care adună mii de creștini: Parohia Izvorul Tămăduirii împlinește 29 de ani de la înființare!

Friday, 1 May 2026

Parohia „Izvorul Tămăduirii”, din cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, marchează 29 de ani de la înființare, un prilej de recunoștință și aducere aminte pe...

Între like-uri și valori: Două eleve din Dorohoi, în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!”

Friday, 1 May 2026

Din județul Botoșani, au ajuns în Finala Concursului de discursuri publice „Vocea unei Generații!” două eleve din municipiul Dorohoi. Este vorba despre Mariana Cristina Petres...

Zona cea mai căutată de botoșăneni în minivacanța de 1 Mai: Soare, natură și grătare! – GALERIE FOTO

Friday, 1 May 2026

Este primul an în care botoșănenii se bucură de noua zonă de agrement amenajată pe versantul Pacea, de la marginea municipiului. Minivacanța de 1 Mai a fost cel mai bun prilej pentru do...

-->