Au trecut printr-o boală cumplită, au suferit intervenții chirurgicale complicate, iar acum sunt nevoiți să trăiască tot restul vieții cu anus contra naturii. În fiecare an, peste 10.000 de români se află în această situație. La ei se gândesc inițiatorii Programului Stomacare, care lansează primul studiu de viață asupra pacientului purtător de stoma din România, cu scopul de a le îmbunătăți condițiile de viață.
La studiu, care se va desfășura pe parcursul unui an, vor participa aproximativ 5.000 de pacienți purtători de stoma, din 30 de unități medicale din România. Concluziile vor sta la baza alcătuirii unui Ghid de bune practici în Stomaterapie.
Chestionarul are 16 întrebări formulate astfel încât să ofere răspunsuri și, în final, soluții, la cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacientul cu stoma. Pentru alcătuirea chestionarului au fost consultați psihologi, cadre medicale și reprezentanți ai pacienților.
"Studiul de viață este unul dintre cele mai importante componente ale Programului Stomacare pentru că oferă în mod științific informații despre nevoile reale pe care le au pacienții cu stoma. Constituie bazele unei îngrijiri informale și asumate pe care suntem datori să o oferim pacientului. Va fi pentru prima dată în România când avem o imagine clară asupra evoluției în perioada de recuperare post-operatorie a pacientului stomizat", a declarat Andra Stoian, managerul Programului Stomacare.
Studiul de viață asupra pacientului stomizat se realizează pe o perioadă de 1 an, aplicând chestionare la intervale fixe de timp, pentru a măsura evoluția recuperării și readaptării la viața uzuală a pacientului, problemele și complicațiile pe care le întâmpină și calitatea vieții acestuia. Primul chestionar se aplică în perioada internării, urmat de chestionare realizate la 1 lună, la 3 luni, la 6 și la 12 luni de la externare/operație.
Programului Stomacare, la care s-au alăturat până acum peste 30 de unități medicale din țară, a debutat în luna februarie cu un curs de pregătire a asitentelor care vor să se specializeze în stomaterapie. La curs au participat peste 80 de asistente, care vor constitui nucleul Bordului Asistenților Specialiști în Stomaterapie. Ele vor deveni la rândul lor formatori pentru celelalte asistente care își doresc această specializare.
Programul se desfășoară în contextul în care în România nu există specializarea de stomaterapeut, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, această specializare este întâlnită în peste 20 de țări. Cea mai bună situație se înregistrează în Germania, unde sunt 700 de asistenţi medicali specializaţi în stomaterapie.
Numărul cazurilor de cancer de colon înregistrate în România s-a triplat în ultimii 25 de ani, ajungându-se ca în fiecare an să fie operaţi de cancer colorectal aproximativ 10.000 de pacienţi noi. În România, 6 din 10 pacienţi cu colostomie ajung ca, la 2-3 săptămâni de la spitalizare, să aibă iritaţii şi inflamaţii asupra stomei, ceea ce duce la scăderea calităţii vieţii, izolare socială şi dificultăţi foarte mari în readaptarea la viaţa de zi cu zi. Aceeaşi problemă este întâlnită şi la 9 din 10 pacienţi cu ileostomie.
Programul Stomacare este organizat de Medical Express şi creditat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor medicali din România.
Parteneri: Spitalul Judeţean Bacău, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, Spitalul Judetean Constanta, Spitalul Municipal Moinesti, Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti - SUUB, Institutul Clinic Fundeni, Centrul Dedicat Pacientilor cu Boli Inflamatorii Intestinale Timisoara, Sanador Bucureşti, Institutul Oncologic Bucuresti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Judetean De Urgenta Ploiesti, Spitalul Clinic Judetean Mures, Spitalul Judeţean De Urgente Calarasi, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Judetean De Urgenta Sf. Ioan Cel Nou Suceava, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe "Sf. Spiridon" , Spitalul Judetean De Urgenta Piatra Neamt, Spitalul CFR Craiova, Spitalul Judetean Botosani, Spitalul Militar Iasi, Spitalul Judetean Brasov, Spitalul Municipal Ramnicu Sarat, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Spitalul Clinic Judetean Galati, Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste.