Pericolele care ne pândesc în vacanță, sfaturi de la un medic din Botoșani în ceea ce privește primul ajutor! (video)

Vara este anotimpul preferat de marea majoritate a oamenilor, în special de copii și tineri. Este perioada în care cetățenii își fac bagajele și pleacă în vacanță.

De-a lungul anilor, în perioada verii se întâmplă și multe nenorociri. Foarte mulți cetățeni refuză să asculte de indicațiile persoanelor abilitate și se aventurează fie în largul mării, fie se duc să înoate în locuri care nu sunt special amenajate. Din nefericire, chiar și cei mai pricepuți la înot ajung să fie victimele mării.

Medicii botoșăneni spun că este un fenomen de amploare. De exemplu, la mijlocul lunii iunie salvamarii din cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Botoșani și Neamț au fost trimiși în ajutor la Suceava, pentru a căuta un copil dispărut în apele Siretului.

După ore de căutări, copilul de 10 ani a fost găsit la câteva sute de metri de mal.

Bătrânii și copiii, predispuși înecului

Dr. Dănuț Panaitescu, medic în cadrul UPU-SMURD de la Spitalul Județean „Mavromati” din Botoșani, a declarat în cadrul emisiunii „Invitatul de la Știri” că bătrânii cu boli cronice și copiii sunt cei mai predispuși riscului de înec.

De exemplu, bătrânilor care au anumite afecțiuni medicale li se poate face rău în apă.

„Înecul poate fi și secundar apariției unei afecțiuni la anumiți pacienți. De exemplu, cei care suferă de epilepsie. Când sunt în apă pot prezenta o criză convulsivă cu suspendarea stării de conștiență și înecul să survină secundar. La un șoc termic la cei vârstnici cu probleme cardiovasculare se poate produce o tulburare de ritm cardiac. La cei cu diabet, care pot face hipoglicemie, de asemenea se poate produce un accident vascular cerebral și secundar acestui eveniment nedorit se poate produce înecul”, a declarat dr. Dănuț Panaitescu, medic UPU-SMURD în cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani.

În acest sens, pentru a evita o posibilă tragedie, medicii ne recomandă să supraveghem îndeaproape persoanele vârstnice cu probleme medicale și copiii. Și, cel mai important, trebuie să evităm locurile care nu sunt special amenajate pentru scăldat.

Tot timpul persoanele cu risc, despre care am vorbit anterior, să fie supravegheate. Să fie un martor sau cineva din familie care să îi supravegheze îndeaproape. De asemenea, trebuie să respecte indicațiile și recomandările salvamarilor, să respecte culoarea steagului care se arborează. Atunci când sunt curenți și valuri mari indicat ar fi să nu intre în apă”, a declarat dr. Dănuț Panaitescu.

Marea nu ține cont de performanța fizică

Medicul botoșănean spune că, în momentul în care suntem în apă și sesizăm că suntem epuizați, trebuie să strigăm după ajutor cu ultimele noastre resurse. Un alt aspect important punctat de cadrul medical este în ce direcție înotăm. Medicul spune că este indicat să înotăm de-a lungul malului și să nu ne aventurăm în larg, nici măcar cei mai buni înotători.

Trebuie să fim foarte atenți la epuizare și la performanța noastră. Trebuie să fim conștienți de performanța noastră, iar atunci când simțim că ne epuizăm și nu mai avem puterea să ieșim la mal, ori să strigăm după ajutor le persoanele din jur, cu ultimele resurse încercăm să ajungem la mal și să strigăm după ajutor. Ideea este că se recomandă ca înotul să se facă de-a lungul malului și nu în larg, deoarece și cei care au condiție bună și sunt buni înotători pot fi victimele mării”, a adăugat medicul Dănuț Panaitescu.

Cum marea nu este prietena noastră și foarte multe persoane care au încercat să sară în ajutorul celor aflați în primejdie au sfârșit înecați, persoanele cu atribuții în domeniul medicinei de urgență ne recomandă să solicităm ajutorul persoanelor abilitate, cum ar fi să sunăm la 112 sau să strigăm după salvamar.

Paramedicii și salvamarii sunt pregătiți cu echipament specific să intervină în astfel de momente.

Așa este, de multe ori s-a întâmplat (n.r. persoanele care au sărit în ajutorul celor aflați în pericol de înec au sfârșit înecate). De aceea se recomandă ca doar persoanele abilitate, cum ar fi salvamarii sau paramedicii, care au la îndemână bărci sau dispozitive gonflabile, ei pot ajunge în siguranță la victimă pentru o salva”, a mai spus cadrul medical.

Cum acordăm primul ajutor în caz de înec

Medicul Dănuț Panaitescu a declarat în cadrul emisiunii „Invitatul de la Știri” că există anumite reguli de bază în cazul înecului. Prima dintre ele vizează grija pe care o acordăm coloanei cervicale, care poate să fi suferit o leziune. Astfel, când victima este scoasă din apă trebuie să avem mare grijă să nu îi mișcăm capul într-o parte sau alta dincolo de axul corpului.

După ce ne-am asigurat că avem grijă de coloana victimei, trecem la pasul următor.

Dacă victima este inconștientă, nu respiră, se recurge la protocolul de resuscitare, suportul vital de bază inițial. Particularitatea aici este că se începe cu ventilația gură la gură, deoarece prima dată s-a produs hipoxia și stopul cardiac secundar hipoxiei atunci se începe cu ventilație gură la gură. Dacă salvatorul observă că în cavitatea bucală a victimei este apă atunci aceasta este întoarsă pe o parte pentru a i se elibera căile aeriene de apă, se continuă cu ventilațiile timp de un minut, iar apoi se încep compresiile toracice”, a declarat dr. Dănuț Panaitescu.

Acest protocol este continuat până când echipajul medical ajunge la fața locului sau până când victima dă semne că își revine.

În acel moment victima este întoarsă în poziția laterală de siguranță și se așteaptă echipajul medical.

Dacă la adulți facem 30 de compresii toracice cu două ventilații gură la gură, atunci în cazul copiilor facem doar 15 compresii toracice cu două ventilații gură la gură.

Primul ajutor acordat corect și la timp chiar face diferența

Manevrele de prim ajutor acordate la timp și corect chiar fac diferența între viață și moarte. Acest lucru a fost punctat și de medicul din Botoșani, care a dat exemplu și un caz la care a intervenit.

O persoană oarecare făcuse cursuri de prim ajutor și s-a nimerit să fie martor la un eveniment. Și-a luat inima în dinți și a aplicat ce a învățat. Până la sosirea cadrelor medicale victima începea să își revină.

Este extrem de important și chiar face diferența între viață și moarte acordarea primului ajutor în timp util și de bună calitate. În cariera mea am avut cazuri când am ajuns la persoane aflate în stop cardio respirator cu manevrele de resuscitare în curs. Erau manevre de bază efectuate de persoane care au făcut un curs de prim ajutor. Se cunoaște diferența, acea persoană și-a reluat activitatea cordului și a fost salvată”, a adăugat Dănuț Panaitescu.

În țările dezvoltate ale lumii elevii învață de mici, la școală, cum să acorde primul ajutor. În România acest aspect a rămas doar la faza de discuție.

La nivelul municipiului și județului Botoșani colectivul din cadrul UPU-SMURD a făcut cursuri cu elevii de liceu, în general, în cadrul programelor de tip școala altfel. Deci în Botoșani se mai fac cursuri de prim ajutor cu medicii și asistenții din cadrul UPU-SMURD, dar nu este suficient. Astea se fac cu anumite ocazii și în anumite contexte. Cursurile de prim ajutor ar trebui să fie o materie obligatorie la școală încă din clasele primare”, a mai spus medicul din Botoșani.

                                                                                                                                                                           

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Trafic restricționat în noaptea alegerilor, despre ce zonă este vorba! (Video)

Friday, 22 November 2024

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani, a anunțat, vineri dimineață, că în noaptea alegerilor, adică în intervalul orar 21:00 – 06:00, traficul va fi restricționat pe o a...

Peste 1300 de forțe de ordine mobilizate pentru alegeri, un elicopter Black Hawk va supraveghea traficul în Botoșani! (Video)

Friday, 22 November 2024

În acest sens, sunt angrenați 1300 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri. Totodată, în sprijin vor veni și jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi d...

Neconformități găsite de pompieri în secțiile de votare, despre ce este vorba! (Foto, Video)

Friday, 22 November 2024

Au fost descoperite peste 50 de stări potențiale de pericol, care au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de pompieri. Pentru deficienţele care au întrunit elementel...