Operațiunea „pătrunjelul”, supervizată la Suceava chiar de președintele ANPC. Echipe de control din Botoșani, Neamț și Iași au ajuns la locațiile vizate

„Pătrunjelul” este o operațiune specială a celor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), care a fost declanșată, miercuri, în piețele din municipiul Suceava, potrivit monitorulsuceava.ro.

Este vorba despre o acțiune inopinată, coordonată chiar de președintele ANPC, Horia Constantinescu. Reprezentanții Administrației Piețelor din cadrul Primăriei Suceava spun că au fost contactați de șeful echipei de control chiar din Piața Mare din centrul municipiului.

 

„Ne-au cerut să le comunicăm care sunt tarabele Primăriei Suceava și au verificat piața de legume și fructe, dar și hala de carne și hala de lapte și brânzeturi. Din punctul nostru de vedere nu avem nimic de ascuns și vom colabora cu echipele de control”, a arătat Cristi Curelușă, șeful Direcției Administrației Piețelor din Primăria Suceava.

Potrivit sursei citate, scopul controlului este delimitarea producătorilor autorizați de cei care vând produse aduse din import și se folosesc de aceste atestate emise de diferite primării. Practic, se dorește încurajarea comerțului cu produse românești în detrimentul celor aduse din import.

Controlul de miercuri a făcut ca mai mulți comercianți să își părăsească efectiv tarabele cu produse pentru a nu da ochii cu inspectorii ANPC. Unii dintre ei au reușit să își acopere marfa, dar alții le-au lăsat efectiv pe tarabe. Unii producători spun însă că atitudinea echipelor de control a fost una care a lăsat mult de dorit.

„Pe mine m-au întrebat dacă am permis de conducere. Pentru ce îmi trebuie mie așa ceva? Eu sunt o femeie proastă de la țară și pot veni cu autobuzul. Le-am explicat că pătrunjelul pe care îl vând e cel care a crescut din ce a rămas peste iarnă în grădină, dar nu m-au crezut. Mi-au spus să îmi pun casă de marcat pentru că altfel va fi de rău. Tot ce am la vânzare e de la mine de acasă, nu am cumpărat nimic de la engros”, a mărturisit o comerciantă din Piața Mare.

Acțiuni similare au avut loc și în alte piețe, iar pentru a acoperi cât mai multe zone, la Suceava au fost aduse echipe de control din mai multe județe, printre care Iași, Neamț și Botoșani. Cel mai probabil, acțiuni similare se vor derula și în alte orașe, dar și în județele vecine.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Patru localități din Botoșani vizate de o avertizare nowcasting a meteorologilor!

astăzi, 17:13

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o avertizare nowcasting tip cod galben de vânt pentru o parte din județul Botoșani, valabilă până la ora 21:00. Sunt prognozate intensif...

Un bărbat de 38 de ani din Botoșani și-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Cum s-a produs tragedia

astăzi, 16:00

Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reţinut după ce, în cursul zilei de sâmbătă, şi-a ucis bunica în vârstă de 84 de ani. Prim-procurorul Parchetului...

Copiii unei mame din Botoșani au fost preluați de stat, după ce unul dintre ei a fost adus la spitalul din Suceava cu arsuri!

astăzi, 14:10

Poliția și Protecția Copilului au demarat cercetări și au luat măsuri de urgență în cazul unor copii mici aflați în situație de risc. Cercetările polițiștilor au început...