O fetiță de nici doi ani a ajuns la spital în Botoșani, „hrănită” cu 11 biluțe de fratele ei! (Video)

Cazul a avut un deznodământ pozitiv, după câteva zile de supraveghere și monitorizare.

Dr. Simona Elena Bordiciuc a povestit în cadrul unei conferințe de presă că pe Secția pe care o coordonează au ajuns pacienți cu diverse probleme. Copii care au „mâncat” biluțe magnetice, la adolescenți cu provocări de pe tiktok și până la arcul de la clama de păr. Mici, curioși și cu un simț al pericolului mai puțin dezvoltat.

Este și cazul unei fetițe de un an și două luni care a fost „hrănită” de fratele  ei cu 11 bile magnetice. Aceste biluțe au ajuns în tractul digestiv și a urmat o adevărată provocare pentru personalul medical de la Botoșani.

 

„Am avut o pacientă de un an și două luni la vremea respectivă, iar frățiorul ei a hrănit-o cu 11 bile magnetice. Cele 11 bile magnetice au ajuns în tractul digestiv. Știm cu toții ce înseamnă magnetic. Poți ajunge la perforație cu risc de peritonită sau alte afecțiuni, dar nu am avut (...)”, a declarat dr. Simona Elena Bordiciuc, coordonatoarea Secției de Chirurgie Pediatrică de la nivelul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Medicii au reușit să dezlipească 10 din cele 11 bile, însă una dintre ele nu a fost identificată de la bun început. Însă, la scurt timp a fost localizată și ulterior eliminată prin scaun.

„Pacienta respectivă avea o perforație intestinală, dezlipind cele 10 bile care erau în partea de sus, dar mi-a rămas bila de jos pe care nu am reușit să o identific de nicio culoare. Prin manevre de radiologie în sală, cu ghidurile noastre, s-a stabilit că biluța a rămas în tractul digestiv ceea ce înseamnă că dacă este un singur obiect metalic acesta își urmează calea și îl vedem. Ca atare, în a treia zi am găsit biluța în scaunul copilului”, a povestit medicul botoșănean.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Un tânăr șef la cârma unei instituții din Botoșani: „Intenționez să candidez” (Video)

Friday, 6 November 2026

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – Filiala Botoșani are, începând cu data de 5 noiembrie, un nou șef, după ce fosta conducere a ieșit la pensie. Este vor...

Despre violența în școli și cum ne ajutăm, de fapt, copiii, cu psihologul Anca LARIONESEI – FOTO, VIDEO!

Monday, 2 November 2026

Într-o eră în care ne confruntăm cu evoluția accelerată a tehnologiei, cu dependența de gadget-uri și cu nevoia de afirmare pe rețelele de socializare, asistăm și la un fenomen ca...

Noul prefect a depus jurământul, Dan Șlincu: „Problemele botoșănenilor nu au culoare politică” (Foto, Video)

Monday, 2 November 2026

Luni dimineață, în Sala „Nicolae Iorga” a Palatului Administrativ a avut loc ceremonia de învestire a noului prefect al județului Botoșani. În funcția de prefect al ...