O femeie însărcinată a murit la UPU Suceava după ce i s-a făcut rău în autocarul cu care venea din Elveția

Medicii au stabilit că femeia a suferit un stop cardio-respirator, șoc cardiogen, sarcină oprită din evoluție, fără răspuns la manevre.

Duminică seara, la ora 21:40, S. Ana, din  București, a fost dusă cu o ambulanță la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc, întrucât acuza dureri și i s-a făcut rău imediat după ce a coborât dintr-un autobuz care a transportat-o din Elveția, împreună cu soțul și fiica acesteia.

Femeia a fost transferată la UPU Suceava, dar în jurul orei 00:00 starea acesteia s-a deteriorat, survenind ulterior decestul.

S-a stabilit că femeia a suferit un stop cardio-respirator, șoc cardiogen, sarcină oprită din evoluție, fără răspuns la manevre.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Clinic de Urgență Suceava în vederea efectuării necropsiei, potrivit stiridinbucovina.ro.

Polițiștii  continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Opt elevi din Protopopiatul Dorohoi s-au calificat la etapa județeană și finală pe Mitropolie a Concursului de cunoaștere a Noului Testament!

astăzi, 14:30

Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a găzduit, în data de 4 noiembrie 2026, etapa pe protopopiat a Concursului de cunoaștere a Noului Testament, o competiție dedicat...

Un băiat de 27 de ani a furat alimente de 350 de lei dintr-un magazin din Botoșani!

astăzi, 13:35

La data de 06 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 27 de ani, din municipiul Boto...

Sfântul Ierarh Nectarie – izvor nesecat de minuni, programul slujbelor la Biserica din Botoșani! (Foto)

astăzi, 12:50

Luni, 9 noiembrie 2026, biserica „Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie”, din curtea Spitalului de Copii Botoşani, își serbează hramul, cu ocazia prăznui...