O femeie în vârstă de 35 de ani, originară din municipiul Botoșani, diagnosticată cu virusul Covid-19, contestă igiena salonului în care a fost internată până luni, decența asigurării apei calde și deplânge nerespectarea regimului său alimentar de către angajații Secției de Boli Infecțioase. În același timp, botoșăneanca este nemulțumită de timpul de așteptare a ambulanței care trebuie să o transporte spre domiciliul mamei, unde venise în vizită și unde va rămâne în izolare.
Femeia nu este rezidentă în România, fiind strămutată de câțiva ani în Marea Britanie, acolo unde lucrează ca analist de date într-o companie engleză. Aceasta a venit în vizită la Botoșani, iar cu o zi înainte de plecarea programată a solicitat să fie testată în vederea depistării COVID, așa cum prevăd regulile impuse înainte de îmbarcarea în avion. Astfel, sâmbătă, tânăra a fost diagnosticată cu noul coronavirus și internată pe Secția de Infecțioase, fiind asimptomatică.
În salon, însă, au început să apară pe rând problemele, după cum relatează femeia. Nu în legătură cu conduita personalului medical sau cu tratamentul administrat, ci cu condițiile în care s-a văzut nevoită să împartă salonul cu alte două paciente, situat la etajul al doilea, despre care se cunoaște că este renovat.
„Marea problemă este că nu există apă caldă, la etajul care cică este renovat. Aceasta, în condițiile în care celelalte etaje, cel puțin 4 și 1, au apă caldă, în cuvintele unei paciente „este ca la hotel,este Secția de Pediatrie". Nu am făcut baie de trei zile. Subliniez: acesta este un etaj „renovat". Consumabile nu există în acest spital, deloc. Pentru că o altă pacientă a cerut și nu există săpun sau hârtie igienică pentru pacienți. Una dintre cele cu care am împărțit salonul și-a pus două sticle cu apă la soare afară, să se spele pe cap să nu facă paduchi, ea fiind atunci la spital de patru zile, femeie tânără, îngrijitoare la un azil de bătrâni local. Ca să nu mai spun că cearșafurile nu mi-au fost schimbate de când am venit”, a povestit botoșăneanca.
Mai mult decât atât, femeia susține că, deși a precizat medicului de gardă și asistentei că suferă de intoleranță la lactoză, mesele pe care le-a primit fie includeau, fie se bazau pe lactate, astfel că prefera să rămână flămândă, decât să se aleagă cu indigestie și stare de rău.
„Aseară, mi s-a adus lapte cu orez și niște gem. Am luat câteva înghițituri pentru că nu mai puteam de foame, dar le-am regretat și pe acelea. Fiind un adult căreia i s-a pus diagnosticul de intoleranță la lactoză, știu ce înseamnă chiar și numai să gust produse lactate. Am spus asta personalului, dar nu mi se înlocuia masa. Iar în aceste două zile am stat mai mult flămândă. Nu vreau să mă plâng pe mine, pentru că din fericire sunt asimptomatică și, chiar dacă mi se spune că sunt un pacient dificil, eu întreb, sesizez lipsurile, neconcordanța dintre nevoia alimentară a unui om venit să se facă bine, până la urmă, cu alimentația oferită aici. Pentru că eu pot întreba. Dar alți pacienți, cu forme severe sau care nici pe deplin conștienți nu mai sunt, ei ce pot face? Nimic. Iar eu plec, după carantinarea la domiciliu, dar am încă familie aici și aș prefera să plătesc la privat pentru minime condiții de igienă decât să stea aici”, a mai spus aceasta.
Totodată, întrucât o singură ambulanță se ocupă, după spusele sale, de transportul pacienților care se externează la cerere către locuința unde vor rămâne în izolare, timpul de așteptare este crescut.
„Trebuia să fiu externată după 48 de ore, adică la ora 15:00. Au trecut patru ore și încă aștept cu nerăbdare să plec. I-am spus mamei, cu părere de rău, că la Botoșani nu m-aș mai întoarce. Nu pentru oamenii de aici, ci pentru sistem, pentru condiții”, a subliniat femeia.
Secția de Boli Infecțioase a fost vreme de peste 40 de ani „oaia neagră” a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”, tocmai din cauza lipsei investițiilor în infrastructură. Primele lucrări de renovare substanțiale au fost demarate în 2017.
Fotografia de mai jos este transmisă de către botoșăneancă.