Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii să se informeze cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor

Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii să se informeze cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor şi avertizează că utilizarea „eronată” a acestora afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Precizările vin în contextul Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, care s-a sărbătorit sâmbătă, tema de anul acesta fiind utilizarea sigură medicamentelor, scrie Radioiași.ro.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat data de 17 septembrie Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în lume.

 

„Anul acesta, tema stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este reprezentată de utilizarea sigură a medicamentelor. Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii şi aparţinătorii acestora să se informeze cu privire la modul de utilizare corectă a medicamentelor şi să conştientizeze importanţa achiziţionării acestor produse numai din surse autorizate. Atragem atenţia asupra achiziţionării medicamentelor online, din surse neautorizate, care creşte riscul de a intra în posesia unor produse falsificate. Aceste produse neautorizate ar putea să nu fie evaluate corespunzător din punct de vedere al calităţii, siguranţei şi eficacităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare de la nivelul Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Ministerul Sănătăţii subliniază că ‘utilizarea eronată’ a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă ‘o povară pentru toate sistemele de sănătate’.

„Este important să acordăm atenţie atât locului de unde achiziţionăm medicamentele, cât şi modului în care sunt administrate, potrivit indicaţiilor medicului”, precizează sursa citată.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doamna din Dorohoi care, la 105 ani, ne dezvăluie secretul longevității: Seninătate, Înţelepciune, Optimism!

astăzi, 17:01

Are 105 ani și încă jumătate. Un secol și încă o fărâmă de veac în care ”Tanti Florica”, așa cum o știu prietenii pe doamna carismatică, zâmbitoare ...

Patru mașini în valoare de aproximativ 20.000 de euro, indisponibilizate de polițiștii din Botoșani!

astăzi, 15:11

La data de 10 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și  Poliției orașul...

Dincolo de diagnosticul de autism, șansa de a fi înțeles: La Botoșani începe un curs dedicat intervenției moderne în autism, alături de psihologul Tudor Mitasov

astăzi, 14:30

Cum îl ajutăm pe copilul cu autism să comunice, să devină mai independent, să-și descopere potențialul și să-și găsească locul în lume? Răspunsurile se construiesc prin cunoaÈ...