Medicul botoșănean din Suceava caută un coleg dispus să se alăture echipei sale!

Doi medici cardiologi din Suceava, unul dintre ei originar din Botoșani, fac un apel public pentru a găsi un coleg care să li se alăture.

Paul Turcoman și Laurian Blaga, de la Compartimentul de Cardiologie Intervențională al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, au menținut singuri programul vital pentru pacienți timp de șase ani.

„În ultimii șase ani, programul de cardiologie intervențională din Suceava a fost susținut de doar doi medici, cu mici excepții. Pacienții au beneficiat de servicii continue, urgențele au fost rezolvate, vieți au fost salvate, dar asta a însemnat ani întregi de nopți, weekenduri și sărbători petrecute la spital”, au precizat cei doi medici cardiologi.

 

Datorită acestui program, pacienții din județ nu au mai fost trimiși la sute de kilometri distanță, iar economiile pentru sistemul medical se ridică la milioane de euro. Medicii subliniază că este nevoie urgent de un coleg pentru a asigura continuitatea serviciului.

„Doi oameni nu pot susține la nesfârșit un program care ar trebui dus de o întreagă echipă. Căutăm un medic cardiolog cu competență în cardiologie intervențională pentru a se alătura echipei din Suceava. Mulțumim pentru înțelegere și respect!”, au subliniat medicii Paul Turcoman și Laurian Blaga.

Medicul Paul Turcoman, originar din Botoșani, activează în cadrul Centrului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava. A fost elev al Colegiului National ”Mihai Eminescu” Botoșani, absolvind apoi cursurile Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, tot acolo specializându-se în Cardiologie Intervențională. A fost și paramedic SMURD. S-a evidențiat în anii din urmă prin intervențiile spectaculoase, cu rezultate excepționale, în cazul unor pacienți cu probleme grave.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

Wednesday, 28 October 2026

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

Wednesday, 28 October 2026

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

Wednesday, 28 October 2026

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...