Medicii ieșeni, despre fetița de 3 ani, din Botoșani, care a murit de gripă: "Un caz dramatic!"

Pe 17 martie, o fetiță de numai trei ani a murit de gripă, după aproape trei săptămâni de luptă cu boala. Micuța s-a stins zilele trecute la Spitalul de Copii "Sf. Maria" din Iaşi, la două zile după deces fiind confirmat că a fost vorba despre gripă, fără ca pacienta să fi avut alte afecţiuni care să îi fi pus viaţa în pericol.

Medicii din Iași spun că este un caz dramatic, în cazul căruia afecțiunea respiratorie a avut o "evoluție fulminantă". La două zile după deces, a fos confirmată gripa drept cauză a decesului. „Fetiţa a fost adusă de la Botoşani, cu sindrom de disfuncţie organică multiplă, determinat de gripă. Este un caz dramatic, vorbim despre un copil normal, dezvoltat staturo-ponderal, care nu avea comorbidităţi, cu o afecţiune care a avut o evoluţie fulminantă”, a precizat pentru Ziarul de Iași dr. Tamara Solange Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii Iași şi purtător de cuvânt. 

Fetiţa, din localitatea Vlădeni, a ajuns cu părinţii săi la medicul de familie din cauza unei răceli, pe 27 februarie. Avea probleme cu respiraţia, iar la câteva minute după ce a ajuns la cabinetul medical a intrat în stop respirator. Cadrele medicale de la cabinet au început manevrele de resuscitare şi au solicitat o ambulanţă. Ulterior copila a fost transportată la Secţia de Pediatrie şi de acolo medicii au decis transferul la Iaşi. "Pacienta a fost transportată la Iaşi în stare stabilă, dar gravă", preciza atunci medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. 

Pe 19 martie, Direcţia de Sănătate Publică Botoșani a fost informată că analizele care au fost recoltate au confirmat drept cauză a decesului gripa de tip AH1N1. „Fetiţa în vârstă de trei ani a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09, fără condiţii medicale preexistente cunoscute şi nevaccinată antigripal”, au transmis reprezentanţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rusia ar vrea teritorii din România și Polonia. General NATO: „Vorbim de prostiile lui Putin!”

astăzi, 08:42

Un set de hărți distribuite de platforma de geopolitică GEOPOL 21 prezintă cum ar vrea Vladimir Putin să își extindă puterea spre Europa de Est prin ocuparea de teritorii. Potrivit ace...

”Vă mulțumesc că nu l-ați uitat!” - Momentul în care o sală întreagă a tăcut: Mesajul emoționant al fiicei Maestrului Ioan Cobâlă! - VIDEO

astăzi, 08:16

Joi seara, înainte de încheierea celei de a patra ediții a Festivalului de Folclor ”Ioan Cobâlă”, eveniment național organizat de Centrul Cultural Botoșani, publicul ...

„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou despre Croitoru și cum și-a trimis fotbaliștii la facultate!

astăzi, 07:39

Valeriu Iftime a stat de vorbă cu Fanatik în metroul din București. Tonic și zâmbitor, Valeriu Iftime a abordat o gamă largă de subiecte. -Care e soluția ca Botoșaniul să aibă ...