Medic epidemiolog Irina Alecu, DSP Botoșani: “Prin coronavirus trecem în fiecare an”

În cadrul unei conferițe de presă ce a a vut loc în cursul zilei de azi la DSP Botoșani, medicul epidemiolog Irina Alecu a făcut câteva precizări importante cu privire la noul virus care a panicat Romania, dând lămuriri botoșănenilor că nu există motiv de îngrijorare.

”Tulpina care a fost identificată acum, inițial în China, și care a fost semnalată la sfârșitul lunii decembrie, a creat o panică generală  nejustificată.(…) Acest coronavirus se manifestă ca o viroză obișnuită. Manifestările în organismul uman sunt mai domoale decât la o gripă”, a explicat Irina Alecu.

 

Medicul botoșănean a mai adăugat că “prin coronavirus trecem în fiecare an. Nu prin tulpina aceasta -  dar coronavirus avem, și, de obicei, se tratează simptomatic, la medicul de familie”. 

Exact ca și în cazul gripei, categoria de risc o reprezintă persoanele cu diferite boli asociate, singura diferență fiind că pentru acest nou tip de virus nu exista, deocamdată, vaccin. Mai mult, manifestările în organism sunt mai ușoare decât în cazul unei gripe.

“Nu avem dureri musculare severe, nu avem o stare de extenuare deosebită. Avem febră, tuse uscată, seacă, dureri de gât” a mai explicat Irina Alecu.

Pentru a ne proteja de acest virus și nu numai, ar trebui să acordăm o atenție sporită igienei personale și, în special, spălatului pe mâini, respectarea etichetei de tuse, evitarea contactului direct cu persoane bolnave.

Cât privește folosirea măștilor saniatre, medicul epdemiolog Irina Alecu ne informează că “masca nu  ajută în mod deosebit decât dacă vrem să mai facem un herpes sau să mai facem două bubițe. cam ăsta ar fi efectul purtării ei zi de zi”.

“În Botoșani au fost identificate și spațiile de carantină, urmând să rămâna ținute secret pentru a evita panica populației din zonele respective, pentru că au fost situații în țară când oamenii se revoltă și nu vrem să ajungem în situația aceasta”, a explicat și Teodoru Ferariu, director DSP.  (Anca Savel)

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Accident pe ruta Iași – Dorohoi, o mașină cu numere de Botoșani nu a oprit la calea ferată! (Foto)

astăzi, 18:59

Sucursala Regională de Căi Ferate Iași informează că astăzi, 17 octombrie, în jurul orei 16:25, trenul Regio 11432 Dorohoi - Iași a surprins un autovehicul la trecerea la nivel cu calea f...

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...