Managerul de la „Mavromati”, „luat la bani mărunți” de șefii CJ! Iftime: „Vă declar public toată susținerea mea numai să rezolvați. Cu RUNOS sau fără RUNOS. Habar nu am” (Video)

Cei aflați la conducere susțin că trebuie luate neapărat măsuri pentru rezolvarea problemelor din cadrul unității medicale care nu sunt de acum, ci de ani buni.

Șefii Consiliului Județean Botoșani „l-au pus la zid” pe Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Atât Constantin Bursuc, vicepreședintele CJ, cât și Valeriu Iftime, președintele CJ, i-au transmis lui Corneliu Prepeliță să fie mai impunător în ceea ce privește rezolvarea problemelor de la nivelul unității medicale.

„Există o legendă în județul ăsta cu privire la comportamentul directorului de la Resurse Umane”

 

Problemele de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani au fost discutate de mai multe ori în plenul ședințelor ordinare sau extraordinare. Și de această dată s-a făcut referire la Serviciul de Resurse Umane din cadrul unității spitalicești.

Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, susține că i s-au adus la cunoștință o serie de plângeri cu privire la acest compartiment.

„Eu știu că a fost o ședință de Consiliu de Administrație și știu că sunt niște lucruri care trebuie rezolvate. Sunt niște solicitări, plângeri la Resurse Umane. Există o legendă în județul ăsta cu privire la comportamentul directorului de la Resurse Umane. Eu nu îl cunosc bine, nu l-am văzut niciodată, dar înțeleg că există niște oameni cu salarii foarte mici”, a declarat Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, a explicat că este vorba despre acordarea gradațiilor. Mai precis, sunt angajați care nu și-au primit sporul de vechime de prin 2020 și această sarcină aparține angajaților Serviciului de Resurse Umane.

Cea mai mare problemă de acolo era reprezentată de acordarea gradațiilor, a sporului de vechime. Sunt situații în care de prin 2020 nu au fost acordate, avem cazuri în care oamenii trebuie să treacă de la gradația 3 la 5, adică prin 4 nu au mai trecut. Aceasta este evidența serviciului resurse umane. Am primit sesizări, am hotărât în comitetul director să se remedieze. O parte s-au remediat. Sunt absolut legale și firești”, a intervenit spunând Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Constantin Bursuc, vicepreședinte CJ: „Să putem să luăm atitudine față de acest domn”

Constantin Bursuc, vicepreședintele Constiliului Județean Botoșani, cel care are în subordine Spitalul Județean „Mavromati”, i-a transmis managerului spitalului că și-ar dori să participe la ședințele Consiliului de Administrație și Stelian Aivăncesei, șeful Serviciului RUNOS.

Aș vrea să participați și dumneavoastră la ședințele consiliului de administrație. Aș vrea să îl chemați și pe domnul de la runos, să aibă calitatea de invitat pe convocator ca să putem să luăm atitudine față de acest domn dacă nu își face atribuțiile de serviciu. Așa, noi ne-am întâlnit de 20, 30 de ori, ne întâlnim și la Consiliul Județean pe tema asta. Avem o problemă de funcționalitate. Am cerut prin tot ce se putea cere (...) Sunt secții care lasă foarte mult de dorit, dar și secții foarte bune”, a precizat Constantin Bursuc, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În apărare, Corneliu Prepeliță susține că a încercat să se impună cu privire la scoaterea la concurs a unor posturi vitale. Cu toate acestea, recunoaște că vina îi aparține.

Mă chinui, mă rog și impun să scoată la concurs posturile de medici pediatri, de radiologi, ATI-iști, care sunt vitale. Dacă sunt termene nerespectate din martie, aprilie, tot revin. Fără îndoială vina îmi aparține, că până la urmă managerul este cel vinovat”, a completat Corneliu Prepeliță.

Valeriu Iftime: „Nu vă reproșez nimic” / „Trebuie să aveți o echipă funcțională”

Președintele Consiliului Județean i-a transmis managerului de spital că nu îi reproșează nimic, ci, din contră, își arată întreaga susținere numai să rezolve problemele de la spital.

„Nu vă reproșez nimic. Doar discutăm (...) Sunt câteva lucruri de rezolvat acolo. Nu vă reproșez, doar vă pun în vedere câteva chestiuni. Vă declar public toată susținerea mea numai să rezolvați. Cu RUNOS sau fără RUNOS. Habar nu am. Trebuie să aveți o echipă funcțională, noi la spital trebuie să plângem după doctori. Avem o nevoie mare de doctori în țara asta și nu vin la Botoșani, mai ales când știu ce chestiuni aplanează asupra noastră știind ce s-a întâmplat”, a adăugat și Valeriu Iftime.

În discuție a intervenit și Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD și consilier județean din partea PSD. Șefa UPU susține că la nivelul spitalului ar trebui să existe o echipă care să se ocupe special cu recrutarea personalului.

„Nu avem oameni, resursa umană, și nu orice resursă umană. Una de calitate, evaluată după niște criterii. Părerea mea este că ar trebui să avem în cadrul serviciului de resurse umane această echipă care să se ocupe cu recrutarea. Dar recrutarea nu înseamnă doar să arăți niște imagini din spital, ci să mergi în centrele universitare și să le spui ce oportunități și beneficii poți oferi. Contractele de colaborare trebuie foarte atent organizate și urmărite, ca să nu le putem da ocazia oamenilor să renunțe. Să anticipăm ceea ce el și-ar dori și să punem în practică acest lucru”, a declarat Ramona Guraliuc, șefa UPU-SMURD.

Corneliu Prepeliță a încheiat spunând că nu a primit ajutor pe partea de recrutare, motiv pentru care a mers chiar el în centrele universitare pentru a discuta cu privire la atragerea tinerilor medici la Botoșani.

„Neavând acest ajutor al recrutării, a trebuit să merg eu în teren să promovez”, a conchis managerul de la „Mavromati”.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Exerciții tactice și tehnico-științifice de criminalistică la Botoșani, protocol de colaborare între IPJ și CJ! (Video)

astăzi, 14:25

Un important protocol de cooperare a fost aprobat, miercuri dimineață, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Botoșani. Protocolul este încheiat între Consi...

Important parteneriat pentru reconstrucția Ucrainei, semnat între Botoșani și alte 11 județe din România! (Video)

astăzi, 13:26

În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Județean Botoșani a fost semnat un Acord de Parteneriat între ADR Nord-Est și ADR Nord-Vest. Mai precis, parteneriatul prevede &b...

Investiție privată de 300.000 de euro pentru noua sală de operații pe neurochirurgie de la Botoșani! (Video)

astăzi, 11:20

În ședința extraordinară de miercuri dimineață a Consiliului Județean Botoșani s-a aprobat proiectul de hotărâre privind eliberarea acordului proprietarului pentru obținerea autor...