Laboratorul de Microbiologie, inaugurat cu fast, stă cu lacătul pe ușă. Prepeliță: „Sunt probleme foarte mari...” (Video)

Laboratorul de Microbiologie din curtea Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani stă în continuare cu lacătul pe ușă.

A fost inaugurat cu fast în anul 2024, pe 25 octombrie, cu puțin timp înainte de a se finaliza mandatul Doinei Federovici de președinte al Consiliului Județean Botoșani. Acesta nu a funcționat prea mult, deoarece o problemă stringentă, cunoscută de la început, persistă și în prezent: deficitul de personal.

 

Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, susține că se încearcă printr-o nouă organigramă renormarea întregii activități a unității medicale.

„Așa cum am mai spus, încercăm prin noua organigramă. Atunci când va veni noua structură de la București avizată de Ministerul Sănătății vom face o renormare a întregii activități din cadrul spitalului și așezarea în așa fel încât să funcționeze toate secțiile. Sunt probleme foarte mari în ceea ce privește normarea. Potrivit statului de funcții este un pic subdimensionat. La început era un anumit volum de activitate, iar acum este altul, crescut”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 4 milioane de lei, din care contribuția Consiliului Județean Botoșani a fost de 345 de mii de lei, adică de 9% din totalul proiectului.

În momentul de față toate analizele se realizează la sediul din Marchian.

„Beneficiul real este pe partea pacienților care vin cu încredere la specialiștii din domeniul sanitar din tot județul Botoșani și cred că această investiție aduce un nou plus în această zonă. Am ținut extrem de mult să avem o clădire nouă pentru laboratorul de microbiologie și iată că s-a întâmplat acest lucru, este dotat cu toate cele necesare. Investițiile în sănătate nu au fost o datorie, ci o promisiune pe care am făcut-o botoșănenilor la începutul mandatului”, a precizat, la acea vreme, Doina Federovici.

Managerul de la „Mavromati” mai spune că există sprijinul CJ-ului și că, totuși, în prezent nu sunt sincope în ceea ce privește derularea activității pe acest segment.

„Avem sprijinul Consiliului Județean pentru angajarea de personal în deblocarea acestei situații de angajare de personal. Știți foarte bine că avem ordonanța trenuleț care ne împiedică (...) Nu e vorba de o creștere a capacității, pentru că nu sunt sincope. Același personal dislocat în mai multe locații... Ideea laboratorului a pornit în contextul pandemic, ulterior s-a modificat acest proiect pe RT PCR și microbiologie”, a completat Corneliu Prepeliță.

Citește și Noul Laborator de Microbiologie din Botoșani a fost inaugurat! (Foto, Video)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Jandarmii din Botoșani și-au inaugurat un sediu cu peste 100 de ani de istorie! „A fost, poate, cea mai grea misiune pe care ați avut-o până acum” (Foto, Video)

Friday, 25 September 2026

Vineri, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani. Acest moment important marchează finali...

Un cartier și 11 localități din Botoșani rămân fără apă, anunță reprezentanții Nova Apaserv!

Monday, 21 September 2026

Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 21 septembrie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, si...

Zgomotul le face viața un calvar: „Se demolează de la ora 7:00” / Garda de Mediu: „Cetățenii sunt oricum nemulțumiți”

Friday, 18 September 2026

Pe adresa redacției Știri.Botoșani.Ro a venit o plângere formulată în numele mai multor locuitori din Cătămărești-Deal, comuna Mihai Eminescu, chiar în apropiere de municipiu...