La Botoșani, încă 295 de persoane așteaptă rezultatele testelor pentru a vedea dacă au Covid -19

Datele centralizate de către Direcția de Sănătate Publică, făcute publice de Centrul Județean de Comunicare, arată că pe teritoriul județului Botoșani nu mai puțin de 295 de persoane așteaptă rezultatele testelor pentru a vedea dacă au, sau nu, Covid -19.

Toate aceste persoane se află în carantină instituționalizată, în timp ce numărul botoșănenilor aflați în izolare la domiciliu este 346.

La nivelul județului Botoșani, nu mai puțin de 467 de persoane au fost testate pozitiv cu Covid-19, ceea ce ne păstrează pe mai departe pe locul șapte în România, iar până în prezent 135 persoane au fost declarate vindecate, în timp ce până ieri, tot la nivelul județului Botoșani, erau înregistrate 29 de decese.

“Pe plan județean, în vederea gestionării cât mai eficiente a situațiilor de urgență, la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani a fost alocată o linie telefonică a Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, respectiv 0231.508.155, fiind angrenate echipaje pentru preluarea, direcționarea și soluționarea tuturor situațiilor sesizate”, a mai adăugat Centrul Județean de Comunicare.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ce datează de peste 200 de ani și este închinată Sfintei Cuvioase Parascheva - FOTO

Tuesday, 13 October 2026

Este sărbătoare în biserica, din municipiul Botoșani, cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. La Biserica de pe „Unirii” se află o bucățică din veșmântul Cuvioasei, iar ...

AJPIS Botoșani: Ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie continuă în sezonul rece 2026–2027

Tuesday, 13 October 2026

Persoanele aflate în situații vulnerabile pot depune cereri pentru a beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzir...

Un sucevean va prelua șefia Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție din Botoșani!

Tuesday, 13 October 2026

Suceveanul Alexandru Drăgănescu va conduce Serviciul Rutier Botoșani. Acesta a câștigat postul în urma unui concurs susținut la București. Drăgănescu a obținut nota 7.04, iar s...