În sprijinul femeilor sărace: Monitorizarea sarcinii, cu bani de la stat!

Începând din toamna acestui an, gravidele ar putea beneficia de decontarea drumului până la o unitate medicală, în scopul efectuării analizelor și examenelor necesare bunei dezvoltări a sarcinii.

Măsura, care a fost luată în calcul de oficialii Ministerului Sănătăți, are rolul de a monitoriza femeile care urmează să nască. Se au în vedere în special femei fără venituri, cele care provin din comnitățile de romi, femei care au în întreținere copii cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile.

Medicul Tamara Ciofu, cea care a inițiat acest proiect, spune că cheltuielile vor fi decontate prin Casa de Sănătate. Medicul mai spune că în ultimii ani tot mai multe femei ajung la spital doar atunci când trebuie să nască și nu de puține ori au fost depistate probleme care, în cazul unei monitorizări a sarcinii, ar fi putut fi evitate.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...

Povestea incredibilă a tânărului din Botoșani agresat și șantajat după ce a fost atras într-un loc izolat: A fost ”ademenit” de o fată!

astăzi, 11:49

În continuarea cercetărilor demarate ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare, șantaj, influențarea declarațiilor, instigare la lovire sau alt...