Evoluția pandemiei în România, atipică: Cele mai puține cazuri s-au înregistrat până acum la copii și vârstnici. 70% dintre cazurile confirmate au vârste între 20 și 50 de ani

România este țara în care datele statistice arată o evoluție atipică a extinderii pandemiei de coronavirus și arată practic că populația activă este cea mai afectată. Dacă în celelalte state europene, cele mai afectate au fost persoanele de peste 70 de ani, în România, cele mai multe persoane depistate ca fiind infestate au între 20 și 50 de ani.

Două treimi dintre românii infectați cu coronavirus au între 20 și 50 de ani, potrivit datelor centralizate de autorități până marți seară. Cel mai puțin afectați sunt copiii și adolescenții, dintre cele 217 cazuri raportate, 4 sunt ale unor copii din grupa de vârstă 0-9 ani, iar 8 din grupa de vârstă 10-19 ani. Unul din cinci bolnavi are vârsta între 50 și 59 de ani. Procentul infectărilor în cazul persoanelor de peste 60 de ani este redus, spre deosebire de alte țări. 5% dintre cei diagnosticați au între 60 și 69 de ani, iar 3% între 70 și 79 de ani.

 

Până marți seară, nu fusese confirmat niciun caz de îmbolnăvire a unei persoane peste 80 de ani.

Cele 217 cazuri confirmate, pe grupe de vârstă:

0-9 ani - 4 (2%)

10-19 ani - 8 (4%)

20-29 ani - 30 (14%)

30-39 ani - 53 (24%)

40-49 ani - 60 (28%)

50-59 ani - 44 (20%)

60-69 ani - 11 (5%)

70-79 ani - 7 (3%)

>80 ani - 0 (0%)

Chiar și în ceea ce privește sexul bolnavilor, în România, evoluția este cumva surprinzătoare: 49% sunt femei, iar 46% bărbați, în timp ce în celelalte țări europene raportul este invers. 5% dintre cei diagnosticați sunt copii.

Bilanțul îmbolnăvirilor cu coronavirus a ajuns la 217, potrivit informațiilor transmise marți la ora 18.00 de Grupul de comunicare strategică. Dintre pacienții aflați în unitățile medicale, 4 dintre ei sunt la secția de terapie intensivă, dar au o stare generală stabilă, precizează sursa citată. De la apariția COVID-19 în România, 19 pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați, relatează HotNews.ro.

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

Tuesday, 20 October 2026

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

Tuesday, 20 October 2026

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

Tuesday, 20 October 2026

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...