Eroina din aeroport: Doctorița din Botoșani, pe prima pagină a tuturor ziarelor din Marea Britanie!

O doctoriță din Botoșani este eroină în America și în Marea Britanie, după ce a salvat de la moarte un bărbat care a făcut stop cardiac într-un aeroport.

S-a întâmplat pe Aeroportul din Miami. Elena Sumanariu, doctoriță la East Kent Hospitals University (NHS), se afla în vacanță în Statele Unite când a văzut cum un bărbat s-a prăbușit chiar sub ochii ei din cauza unui stop cardiac. Individul era inconștient, nu mai avea puls, iar toți cei din jur priveau scena panicați și neputincioși...

Doctorița nu a stat pe gânduri, s-a apropiat și imediat a înțeles că bărbatul nu are puls. A început resuscitarea în timp ce echipa de intervenție a aeroportului a fost chemată în ajutor.

 

Datorită gândirii rapide și expertizei medicului, inima pacientului a fost repornită, apoi, cu ajutorul unui defibrilator.

”Era foarte puțin timp să mă gândesc la altceva decât la ceea ce trebuia făcut!”

Elena a primit ulterior o scrisoare de mulțumire de la directorul medical al American Airlines. Medicul spune că a acționat instinctiv, chiar dacă se afla ”departe de mediul clinic obișnuit”. Însă misiunea doctorului este aceeași, indfierent unde se află: salvarea vieții.

„Deși situația a fost neașteptată și stresantă, pregătirea mea medicală a preluat controlul, iar răspunsul meu s-a simțit aproape instinctiv. Am recunoscut urgența, am evaluat rapid situația și am făcut imediat un pas înainte pentru a acorda asistență medicală în timp ce echipa de urgență a aeroportului a fost mobilizată. Fiind departe de mediul meu clinic obișnuit, a făcut ca situația să fie destul de diferită de cea de a răspunde la o urgență în spital, dar principiile fundamentale ale resuscitării rămân aceleași. În acel moment, era foarte puțin timp să mă gândesc la altceva decât la ceea ce trebuia făcut”, a povestit Elena.

Medicul spune că, în urma acestei experiențe, a înțeles o dată în plus că ”a fi doctor depășește spitalul și că pregătirea noastră poate face diferența oriunde ne-am afla”.

„Rolul meu a fost să recunosc stopul cardiac, să inițiez și să coordonez răspunsul medical imediat și să ofer suport adecvat pentru resuscitare până la preluarea echipei medicale de urgență. Am fost foarte recunoscătoare că am fost în măsură să ajut și, în special, recunoscătoare pentru faptul că rezultatul a fost pozitiv”, a mărturisit medicul originar din Botoșani.

”Suntem extrem de mândri să lucrăm alături de ea!”

Aprecieri au venit și din partea colegilor medici. ”Gândirea rapidă, expertiza medicală și răspunsul calm al Elenei într-o situație neașteptată și critică, au făcut, fără îndoială, o diferență semnificativă. Deși acest lucru s-a întâmplat la mii de mile distanță de East Kent, suntem incredibil de mândri că este membră a echipei spitalelor East Kent. Acțiunile ei sunt un exemplu minunat al compasiunii, profesionalismului și dedicării de care colegii noștri dau dovadă în fiecare zi - atât în interiorul, cât și în exteriorul locului de muncă. Suntem extrem de mândri să lucrăm alături de ea și încântați să o avem ca parte a familiei noastre East Kent Hospitals. Acțiunile ei în Miami sunt o reamintire fantastică a faptului că abilitățile și valorile colegilor noștri de la NHS pot face diferența oriunde este nevoie”, a spus Dr. Saba Mahmood, conducător clinic în cadrul East Kent Hospitals.

După gestul doctoriței, toate ziarele din Marea Britanie au dedicat articole elogioase la adresa Elenei Sumanariu, doctorița născută în Botoșani.

Cine este Elena Sumanariu

Născută în Botoșani, la mijlocul anului 1990, Elena Sumanariu a urmat cursurile liceale atât la Colegiul Național ”A.T. Laurian”, cât și la Colegiul Economic ”Octav Onicescu” din orașul natal.

Ulterior, a absolvit Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină și Framacie ”Carol Davila” din București, oraș în care a și activat ca medic, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, din octombrie 2025, până când a plecat în Londra, acolo unde locuiește în prezent.

Pe prima pagină a ziarelor din UK!   

Gazeta UK a colectat din mediul online paginile acestor ziare, care vorbesc de la sine despre recunoștința pe care britanicii o poartă astăzi față de un medic român care a salvat o viață.






 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un jurământ rostit. O datorie asumată. O țară de apărat: Noii militari botoșăneni au depus jurământul! (Foto)

astăzi, 10:30

În garnizoanele Iași, Piatra-Neamț și Bacău, ceremonia depunerii jurământului militar de către soldații gradați profesioniști din seria I a reprezentat un moment deosebit, î...

Pompier din Botoșani, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la minifotbal! - FOTO

astăzi, 10:11

Performanța se construiește prin muncă, disciplină și sacrificiu, fie că vorbim despre intervențiile în slujba oamenilor, fie despre lupta pentru fiecare minge, pe terenul de minifotbal. ...

Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!

astăzi, 09:39

La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...