După cazul Alexandrei Ivanov: Rafila înființează o autoritate de verificare a modului în care sunt oferite serviciile medicale

 „Dacă refuzi să îţi faci datoria ca medic, nu discutăm despre malpraxis, ci despre altceva”, a spus Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea să înființeze o autoritate la nivel naţional care să verifice modul în care se desfăşoară și se acordă serviciile medicale, după ce Alexandra Ivanov a fost lăsată să moară cu zile de medici, care nu au intervenit.

“Malpraxis înseamnă că tu ai făcut o activitate medicală care a fost necorespunzătoare. Dar dacă refuzi să îţi faci datoria ca medic, atunci nu discutăm despre malpraxis, discutăm despre altceva. Aşa cum v-am spus şi după incidentul de la Botoşani, tragic, şi mă gândesc absolut terifiat la durerea acelei familii care a pierdut mama unor copii, căreia nu i s-a acordat asistenţă medicală, vreau să găsim o formulă în care să existe o autoritate la nivel naţional care să verifice modul în care se desfăşoară, se acordă serviciile medicale”, a declarat duminică, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

 

Cum ar urma să funcționeze această autoritate

Potrivit celor precizate de Alexandru Rafila, această autoritate trebuie să cuprindă reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

”Pârghiile legale pe care eu le-am găsit şi pe care le cunoaşteţi la Ministerul Sănătăţii, în ceea ce priveşte activitatea medicală, se rezumă la Inspecţia Sanitară de Stat, care verifică respectarea condiţiilor igienico-sanitare din spitale ori aici discutăm despre cu totul şi cu totul altceva. Şi atunci trebuie să găsim mecanismul legislativ care să permită acţiunea Ministerului Sănătăţii, care este perceput public şi este corectă până la urmă să fie aşa ca responsabil pentru modul în care se acordă asistenţa medicală, să facem parteneriat real cu Colegiul Medicilor şi cu colegiile judeţene în cadrul acestei autorităţi, cu Autoritatea Naţională pentru Calitate în Sănătate, pentru că am avut discuţii cu domnul preşedinte şi încercăm să schimbăm şi principiile de funcţionare împreună. Dânşii trebuie să le schimbe, sunt subordonaţi Secretariatului General al Guvernului, nu sunt subordonaţi Ministerului Sănătăţii. Noi trebuie să acredităm servicii medicale care se acordă în mod real. Nu trebuie să acredităm servicii medicale ipotetice. Şi bineînţeles cu plătitorul, plătitorul fiind Casa Naţională şi Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate”, a precizat Alexandru Rafila.

Forul nou înființat va acorda sancţiuni care pot să fie financiare sau de altă natură, celor care refuză să acorde servicii medicale populaţiei.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a interzis un jurnalist la Cotroceni: ”Dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări!” / „Am o singură supărare!”

astăzi, 09:24

Un jurnalist a fost declarat persona non grata la Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan la finalul conferinței de presă de marți seara, chiar în momentul în ca...

Doliu în învățământul botoșănean: ”A plecat dintre noi la doar 33 de ani!” / ”Fetița mea iubită, îngerul meu din cer…”

astăzi, 08:43

Durere sfâșietoare într-o familie din Botoșani, dar și în colectivul greu încercat acum de plecarea la cele veșnice a unei tinere care avea toată viața înainte. Era...

Harta României fără Botoșani, dacă se aplică "planul Benea": 26 de județe ar putea să dispară, care este criteriul invocat de PSD!

astăzi, 08:05

România ar putea rămâne cu numai 15 județe, în loc de 41, dacă reforma administrativ-teritorială discutată în PSD ar fi aplicată într-o formă care să urmeze model...