Șefa Direcției de Sănătate Publică (DSP), deplânge o lipsă de persoanal, purtând discuții atât cu autoritățile locale și județene, cât și cu Ministerul Sănătății în vederea îngroșării rândurilor de specialiști ai instituției, în special pe cel al epidemiologilor.
În ciuda căutărilor, nu a fost posibilă decât detașarea unui singur epidemiolog spre DSP, în urmă cu câteva zile, fiind vorba despre un medic rezident în Iași, care a activat în cadrul Spitalului Județean de Urgență și a mai avut colabărări cu DSP.
„Este un medic foarte bun, noi îi cunoaștem competențele, pentru că am mai lucrat cu dumnealui. Însă este nevoie acută de personal. Pentru anchetele epidemiologice mai ales, dar și pe Inspecția Sanitară. Am purtat discuții inclusiv cu primarul Cătălin Flutur pentru a detașa profesioniști din cabinetele școlare, am cerut autorităților județene ajutor, am vorbit și la Minister, sperăm să se rezolve problema de deficit de personal”, a spus medicul Monica Adăscăliței, director interimar al DSP Botoșani.
Inclusiv personalul care prelucrează mostrele biologice în vederea depistării virusului Covid-19 este depășit de situație, weekend-ul trecut fiind trimise aproape 500 de mostre către laboratoarele din Iași.
„Avem norocul, să zic așa, de a fi într-o situație bună la Botoșani, astăzi noi fiind singurul județ cu un singur caz de infectare COVID depistat în ultimele 24 de ore. Cu aproape 1200 de cazuri și cu aproape 800 de vindecați, având puțin peste 300 de cazuri active. Munca tuturor colegilor este asiduă și încercăm să ne facem treaba cât mai eficient, ca epidemia să bată în retragere”, a adăugat Adăscăliței.
Miercuri, Botoșani se menține pe locul 16 în clasamentul județelor privind numărul persoanelor infectate de la debutul pandemiei până în prezent, cu 1191 de cazuri. În ultimele 24 de ore, s-a înregistrat încă un deces, iar bilanțul defuncților infectați a ajuns astfel la 89. Dintre cele 303 cazuri active, însă, nu mai puțin de 223 de pacienți s-au externat în baza Ordinului 1137 al Ministerului Sănătății.