DSP Botoşani a decis suplimentarea numărului de paturi pentru pacienţii cu COVID

Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a decis suplimentarea numărului de paturi pentru pacienţii cu COVID în condiţiile în care cele 217 alocate până acum în unităţile din judeţ sunt ocupate, spune directorul instituţiei, Monica Adăscăliţei.

Monica Adăscăliţei: Spitalul Judeţean va mai face 21 de paturi la secţiile de boli infecţioase, începând de luni. Au crescut şi cele de la Dorohoi cu 25 de paturi, recuperarea, cu 20 de paturi, a crescut de săptămâna trecută; Judeţeanul a mai venit şi cu 50 de paturi la etajul 5 al Spitalului Judeţean, dar ele deja sunt pline cu pacienţi. Sperăm să ajungem în perioada de platou sau pacienţii care sunt pozitivi să nu aibă nevoie de internare, pentru că vrem să deservim din punct de vedere medical şi pacienţii nou-COVID.

România a înregistrat, vineri, 15.828 de cazuri noi de COVID-19 din aproape 68.000 de teste efectuate în ultimele 24 de ore. Cele mai multe infectări sunt tot în Bucureşti, Capitala fiind urmată de judeţele Iaşi şi Constanţa. Au fost anunţate şi 365 de decese, printre care şi un copil de 13 ani, care nu avea alte afecţiuni şi nu era vaccinat.

Sursa: radioiași

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

VIDEO - „Fiind băiet păduri cutreieram”. Ambasadorul Japoniei în România recită din Mihai Eminescu în pădurea de la Ipotești!

astăzi, 16:39

Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa Takashi Katae, a cucerit internetul după ce a vizitat locurile natale ale lui Mihai Eminescu, la Botoșani și Iași, și a recitat versuri ...

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...