DSP are în observaţie mai mulţi pacienţi din cauza coronavirusului și la Botoșani

DSP Botoşani are în observaţie mai mulţi pacienţi din cauza coronavirusului. În prezent aceştia sunt la domiciliu în județul Botoșani, monitorizaţi de DSP Botoşani.

„În prezent există mai multe persoane, întoarse din zone cu suspiciune, însă sunt asimptomatice. Acestea sunt sub supravegherea DSP, care este în contact cu ele şi cu membrii familiilor acestora”, a precizat Gabriela Ioniţă, purtător de cuvânt al DSP Botoşani.

 

La nivelul judeţului, prefectul şi membrii comitetului pentru situaţii de urgenţă trebuie să identifice un spaţiu corespunzător pentru eventuale persoane în carantină.

În acest sens au fost luate în calcul spaţiile de la Şcoala Numărul 3, unde dorm acum persoanele fără adăpost, sau Tabăra Agafton, unde însă sunt programate activităţi cu elevi din diverse zone ale ţării.

„Vor fi considerate cazuri suspecte persoanele care sosesc din zonele în carantină, respectiv regiunea Veneto şi provicnia Lodi din regiunea Lombardia. Pentru persoanele asimptomatice, care vin din zonele în carantină, se va institui o perioadă de carantină în spaţiile special amenajate, timp de 14 zile”, se arată în comunicatul lui Raed Arafat.

Pe de altă parte, trebuie reținut că valul de migrație spre Italia este constituit în proporție de 90% din locuitori din zona rurală a județului, cei din zona urbană preferând ca țintă a migrației state din Europa Centrală sau de Nord, începând din Germania și Belgia, și până în Norvegia și Finlanda..

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 6 septembrie: Pomenirea minunii din Colose a Sfântului Arhanghel Mihail; Sfântul Mucenic Eudoxie

astăzi, 08:00

La locul ce se cheamă Herotop, aproape de cetatea Colose, în Frigia, era din darul lui Dumnezeu un izvor de apă făcător de minuni, iar cei ce mergeau cu credinţă la acest izvor primeau tă...

Marius Croitoru, după Botoșani - Sepsi 5-0: ”E bătaie de joc”

Saturday, 5 September 2026

Sebastian Mailat (minutele 9 - penalty - și 10), Andrei Dumiter (minutul 24), Zoran Mitrov (minutul 36) și Jovan Markovic (minutul 77 - penalty) au adus victoria moldovenilor. În plus, Dumiter...

De ziua lui, Casian a fost în ”misiune” alături de polițiști! - FOTO

Saturday, 5 September 2026

Pentru Casian, sărbătoritul de astăzi, întâlnirea cu polițiștii a însemnat mai mult decât o simplă surpriză de ziua lui. La doar 3 ani, a avut ocazie de a se apropia, pe...