Două orașe din Botoșani, neatractive pentru medici. Manager: „Degeaba te plângi dacă nu faci nimic” (Video)

Pentru a-i motiva și determina pe medici să se înscrie pentru ocuparea posturilor scoase la concurs, primarii din cele două orașe le-au promis locuințe de serviciu.

Două orașe din Botoșani, neatractive pentru medici. Manager: „Degeaba te plângi dacă nu faci nimic” (Video)

   Foto: Știri.Botoșani.Ro/Florin Timofte

Secțiile Exterioare Săveni și Darabani ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani se confruntă cu o criză acută a specialiștilor. Deși au fost scoase la concurs posturi de medici specialiști pe medicină internă și pediatrie, nimeni nu s-a înscris.

Posturile au fost scoase la concurs în acest an pentru a patra oară și tot nu s-a înscris nimeni.

„Din nefericire, nu. Eu sunt membru în mai multe grupuri de medici pe diferite specialități, rezidenți, și am promovat acest concurs. Reluăm până va veni cineva. Este a treia sau a patra oară când scoatem la concurs aceste posturi”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.

 

Cu toate acestea, conducerea unității medicale nu renunță și susține că va scoate în continuare aceste posturi la concurs.

„Dacă tu ca unitate sanitară nu te mobilizezi și scoți la concurs, degeaba, că poate la un moment dat poate va fi cineva atras de aceste posturi. Degeaba te plângi dacă nu faci nimic”, a completat Corneliu Prepeliță.

Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani încă are nevoie de personal, chiar dacă au mai fost angajați în ultimii ani medici sau asistenți.

„Avem nevoie de mulți medici. Am încercat și chiar am reușit atragerea medicilor de când am preluat acest mandat”, a adăugat managerul unității medicale.

Cât despre organizarea concursurilor, managerul de la „Mavromati” spune că acestea se desfășoară cu o oarecare „lentoare”, deoarece secretariatul comisiilor este asigurat de angajații serviciului RUNOS, care sunt limitați ca număr.

„Există o anumită lentoare, probleme obiective, în sensul că secretariatul acestor comisii este asigurat de serviciul RUNOS și sunt puțini salariați acolo care să asigure secretariatul, dar să își facă și activitatea curentă. În ceea ce privește medicii, secretarul de comisie trebuie să se deplaseze la Iași”, a mai spus Corneliu Prepeliță.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...

Conducerea unei direcții din Botoșani acuzată de câțiva angajați de „teroare psihologică”! (Video)

Wednesday, 14 October 2026

Câțiva angajați ai Direcției de Sport și Agrement (DSA) din subordinea Primăriei Municipiului Botoșani acuză conducerea direcției de abuzuri psihologice, teroare și intimidări. Mențio...

Procedura de avizare și funcționare a păcănelelor în Botoșani a trecut de votul consilierilor locali! (Foto, Video)

Wednesday, 14 October 2026

Procedura de autorizare a sălilor de jocuri de noroc a creat, la Botoșani, un adevărat haos. Dacă la început au fost organizate dezbateri publice pe această temă, iar Grupul de InițiativÄ...