Dorel Săndesc este preşedinte al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă. Pasionat de literatură, a vorbit la lansarea unei cărți despre fascinanta sa meserie, relatează adevarul.ro.
“Percepţia mea despre moarte s-a schimbat radical de când lucrez la reanimare. Atunci când am intrat, ca marea majoritate, percepeam moartea ca un punct final. Ca un eveniment punctual al unui proces numit viaţă. Aşa o şi scriam în certificatul de deces: data, ora, minutul decesului. Apoi, au apărut nişte lucruri care m-au pus pe gânduri. Făceam certificatul de deces unui pacient în moarte cerebrală, apoi îl duceam înapoi în sala de operaţie pentru prelevarea organelor, pentru transplant. În toracele deschis al omului declarat mort, medical, juridic, cu certificatul făcut, vedeam inima bătând, vedeam rinichiul producând urină, pielea, retina…Ce e moartea? Totuşi, omul ăsta e mort! Prima concluzie logică, indubitabilă, este că moartea în accepţiunea noastră, cea declarată de noi, este efectiv o convenţie. Noi nu stabilim diagnosticul de deces atunci când tot organismul a încetat să mai aibă procese echivalente vieţii. Stabilim momentul când ştim că nu e posibil ca acel organism să mai revină ca întreg la ceva”, a povestit Dorel Săndesc.
“Pentru pacienţii declaraţi în moarte cerebrală nu mai e posibilă revenirea. Sunt cazuri în care s-au întors oameni de la morgă. Dar nu erau morţi. Erau în comă profundă. E tunelul orange, oamenii care vorbesc de experienţa morţii există, sunt cazuri reale, au un impact teribil… Tocmai Shakespeare, în genialitatea lui, anticipează conceptul de moarte cerebrală, pentru că îşi pune întrebarea într-un poem: Sunt oamenii morţi când părul şi unghiile încă le cresc în morminte? Asta e convenţia. Atunci era mort când s-a oprit inima iresuscitabil. Acum, se extine. E mort când s-a oprit creierul iresucitabil. E la fel de valabil”, a afirmat Dorel Săndesc.
“Din experienţa medicală, mă pot apropia de un concept transcedental. Moartea devine mai mult o poartă, decât ”doamna cu coasa”. Anestezia este extraordinar de sigură, a progresat teribil, dar în continuare nu ştim cum funcţionează mecanismele anesteziei.
S-au scris cărţi. Spre exemplu. Anestezia se poate să fie cea mai mare descoperire a umanităţii, pentru că ar putea să ne ajute să înţelegem cel mai mare mister: conştiinţa umană – neexplicată încă. Nici ştiinţific, nici paraştiinţific. Nu o putem defini. Nici anestezia nu acţionează pe o anumită structură. Acţionează pe nişte membrane, dar proteinele pe o membrană nu sunt fixe. Văzute cu un microscop extraordinar de mare, ele bat din aripi, mişcă. Energia asta vine de la nişte grupuri de electroni care se mişcă continuu. Aşa îşi fac funcţia, extraordinar de frumos. Aşa este fizic, nu este metaforă. Bat din aripi. Aşa se menţine conştiinţa. Pare să fie un nor de electroni mişcători. Anestezia îngheaţă temporar acel nor. Poetic spus, avem un nor de electroni îngheţat.
Specialiştii în mecanica cuantică spun că ar putea fi conştiinţa doar o lungime de undă, total imaterial. O formă energetică, vibraţie. Dar dacă e vibraţie, e oare ea total dependentă de creierul individului? Unii au spus că ar putea să nu fie. Iar acest corp să fie doar purtătorul temporar al unei unde care transcede. La un moment dat organismul moare, se stinge, dar ea, vibraţia, rămâne. Deci, eul tău e acolo. Poate că acele lungimi de undă ale noastre sunt singurele care vibrează cu lungimea de undă iniţială, a creatorului. Noi nu suntem doar aţipiştii, care dăm o injecţie de somn – deşi eu am deja o poreclă: Eu vă adorm, eu vă trezesc”, a mai spus Dorel Săndesc.