Doi medici din Botoșani sancționați cu câte 5.000 de lei după ”scandalul gândacilor” de la Pediatrie!

Imaginile cu saloanele în care mișunau gândacii, făcute publice de o mamă internată la Secția de Pediatrie a Spitalului Mavromati din Botoșani, au ajuns pe prima pagină a ziarelor și televiziunilor din România.

Pe 3 februarie 2024, o mamă internată cu copilul la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati din Botoșani a filmat și apoi a făcut publice imaginile din saloanele unității medicale.

”Se poate vedea cum merg gândaci prin saloane, mizeria, rupt parcă dintr-un film de groază. Dacă vă uitați mai bine se poate vedea și cum intră curentul pe la geam. Venim în spital să ne tratăm copiii și iei alte boli și ne mai mirăm și de ce! Unde este ministerul Sănătății?”, a scris pe rețelele sociale mama revoltată.

 

Mai mult, în unitatea medicală a ajuns apoi și soțul botoșănencei, fiind nevoie de intervenția Poliției pentru a calma spiritele. În urma scandalului, mama și-a luat copilul și a plecat acasă, însă a făcut publice imaginile din saloane.

Controale și concluzii!

În urma scandalului izbucnit la nivel național, echipa de inspectori din cadrul DSP Botoșani - Serviciul de Control în Sănătate Publică, a efectuat un control în perioada 5-7 februarie 2024 la Spitalul Județean de Urgență Mavromati - Secția Exterioară Pediatrie.

În urma verificărilor, inspectorii au constatat că ”s-a efectuat operațiunea de dezinsecție în cadrul secției încă din data de 16 ianuarie 2024, dată anterioară relatării situației pe rețelele de socializare”.

De asemenea, inspectorii DSP Botoșani susțin că s-au mai efectuat succesiv două operațiuni de dezinsecție în data de 4 februarie, în Compartimentului Digestivi, cu substanțe biocide cu aplicare prin pulverizare (”în salonul în care a stat internată mama care a semnalat prezența vectorilor - neocupat în acel moment”) și  cu aplicare locală (aplicare de picături ) în restul saloanelor  -(”pacienții și aparținătorii acestora fiind prezenți în saloane”), urmate de o nouă dezinsecție în data de 5 februarie 2024 a întregului Compartiment (8 saloane) cu produse biocide aplicate prin pulverizare, ”secția fiind securizată pentru 24 ore, după ce în prealabil pacienții au fost mutați temporar in secția ORL, liberă la momentul respectiv”.

”Toate produse biocide utilizate de către unitatea sanitară sunt avizate/autorizate de către Ministerul Sănătății și dețin fișe tehnice de securitate”, a declarat Teodor Ferariu, director executiv în cadrul DSP Botoșani.

Medici amendați pentru nereguli!

În plus, potrivit reprezentanților DSP Botoșani, din verificarea documentelor puse la dispoziție de către Spitalul Județean Mavromati, reiese faptul că ”evidențele (procese verbale) privind efectuarea operațiunilor de dezinsecțe erau incomplete, de asemenea procedura operațională privind efectuarea operațiunilor DDD întocmită nu a fost revizuită conform ultimelor modificări legislative”.

Din acest motiv, au fost aplicate două amenzi contravenționale în cuantum de 5000 de lei fiecaremedicului-șef din cadrul SPIAAM (Serviciul de Prevenire al Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale) al SJU Mavromati și medicului epidemiolog din cadrul aceluiași serviciu - Secția Exterioară Pediatrie.

De asemenea, s-au prescris termene de remediere în ceea ce privește revizuirea procedurii de lucru și completarea evidențelor privind efectuarea operațiunilor DDD , în concordanță cu ultimele modificări legislative.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un urs "evită" în ultima clipă să fie călcat de mașină. Imaginile care au revoltat Internetul!

Tuesday, 8 July 2025

O filmare cu un urs, aproape lovit în mod intenționat de o mașină pe o șosea din Argeş, a emoţionat internetul. Pe imagini se vede cum animalul sare speriat şi se ferește aproape î...

Două femei şi un minor, transportați la spital în urma unui accident produs într-o localitate din Botoșani! (Foto)

Tuesday, 8 July 2025

Salvatorii botoșăneni au intervenit în urmă cu puțin timp la un alt accident rutier produs în localitatea Dorobanți. În eveniment au fost implicate două autovehicule. La loc...

Ministrul Sănătății susține că mita în spitalele publice nu mai e un „fenomen atât de răspândit”: „Sunt cazuri izolate, de netolerat”!

Tuesday, 8 July 2025

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus marți, că nu acceptă ca medicii din spitalele publice să pretindă mită pentru serviciile medicale. Întrebat ce va face pentru a combate ...