Un nou studiu realizat de Academia de Studii Economice scoate la iveală o realitate incomodă pentru sistemul medical din România: din peste 17 milioane de persoane considerate asigurate în sistemul public de sănătate, doar 6,6 milioane contribuie efectiv prin plata contribuțiilor la sănătate. Diferența de peste 10 milioane este alcătuită din categorii sociale scutite de la plată, ceea ce ridică întrebări serioase despre sustenabilitatea unui sistem deja supus presiunii financiare și instituționale.
Deși, la prima vedere, pare revoltător că doar unul din trei români contribuie la sănătate, o privire atentă asupra categoriilor exceptate de la plată arată că multe dintre acestea nu au venituri – copii, elevi, studenți, persoane cu handicap, pensionari cu pensii mici sau persoane aflate în situații vulnerabile. Totuși, întreaga povară de finanțare cade în mod disproporționat pe umerii angajaților și angajatorilor activi, ceea ce alimentează discuțiile despre posibile soluții de echilibrare a sistemului.
De ce sunt scutiți atât de mulți români de contribuția la sănătate
Potrivit datelor prezentate în studiul „Transparența banilor din sistemul medical românesc”, categoriile scutite de la plata contribuției includ peste 4,5 milioane de copii, elevi și studenți, aproape 4,3 milioane de pensionari (inclusiv cei cu pensii de invaliditate), peste 650.000 de co-asigurați, dar și persoane aflate în concedii, cu handicap, sau beneficiare de ajutor social ori incluse în programe curative, scrie playtech.ro.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că „nu ne putem apuca să punem elevi să plătească”, și a justificat scutirea pensionarilor prin nivelul scăzut al pensiilor din România. Cu toate acestea, comparativ cu alte state europene, România se află într-o poziție izolată: doar Bulgaria și Ungaria mai exceptează pensionarii de la plata contribuțiilor. Alte țări din regiune, precum Polonia sau Cehia, impozitează pensiile, iar în schimb oferă subvenții clare către fondurile de sănătate în funcție de numărul de pensionari și nivelul pensiilor.
Expertul în politici de sănătate Radu Comșa subliniază că sistemul românesc funcționează într-un regim impredictibil: Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) primește la începutul anului un buget subdimensionat, urmând ca statul să suplimenteze fondurile abia spre finalul anului, în funcție de deficitul înregistrat. Acest sistem ad-hoc de alocare a resurselor creează dificultăți serioase în planificarea pe termen lung și afectează calitatea serviciilor medicale.
Posibile soluții: impozitarea parțială a pensiilor și combaterea economiei gri
În lipsa unor reforme structurale, presiunea asupra celor care contribuie la fondul de sănătate va continua să crească. Radu Comșa propune două direcții majore pentru îmbunătățirea sustenabilității: extinderea bazei de impozitare și aducerea economiei gri la suprafață. O soluție ar fi impozitarea parțială a pensiilor care depășesc un anumit plafon – similar cu impozitul pe venit aplicat în prezent la sume ce trec de 2.000–3.000 de lei.
În schimb, creșterea cotei de contribuție CASS nu este recomandată de experți în actualul context economic, pentru că ar putea afecta negativ companiile și ar descuraja dezvoltarea economică. Prin urmare, un echilibru mai bun ar putea fi obținut prin integrarea unor segmente ale economiei informale în sistemul fiscalizat și printr-o colectare mai eficientă a contribuțiilor deja existente.
O a treia cale, deocamdată rămasă doar pe hârtie, este introducerea unor asigurări complementare de sănătate. Acestea ar urma să acopere servicii care nu sunt incluse în pachetul de bază al CNAS – cum ar fi anumite investigații, dispozitive medicale sau tratamente mai costisitoare. Deși reglementările există, Guvernul nu a definit încă prin hotărâre pachetul de servicii eligibile pentru astfel de asigurări, deși întârzierea este de peste un deceniu.
Programele naționale și nevoia unei reforme clare
Un alt aspect esențial al finanțării din sănătate îl reprezintă Programele Naționale de Sănătate. Acestea, în valoare de aproximativ 15 miliarde de lei anual, acoperă tratamente și investigații pentru boli grave precum cancerul, diabetul, hemofilia sau bolile rare. Ele sunt accesibile și persoanelor neasigurate, în baza diagnosticului. Această deschidere generează însă o fragmentare a serviciilor: pacientul oncologic, de exemplu, primește o parte din tratamente prin programele naționale și o altă parte prin pachetul de bază.
Radu Comșa atrage atenția asupra necesității de a reorganiza aceste pachete, pentru a evita suprapunerile și lipsa de eficiență. În același timp, autoritățile ar trebui să decidă care dintre aceste programe trebuie păstrate ca prioritare, cu acces universal, și care ar putea fi transferate în zona asigurărilor complementare – fără a compromite însă accesul la servicii medicale esențiale.
În lipsa unei reforme clare și a unei strategii predictibile, sistemul de sănătate românesc va continua să funcționeze sub semnul improvizației și al lipsei de resurse. Iar această realitate afectează nu doar calitatea actului medical, ci și încrederea populației într-un sistem public care ar trebui să ofere siguranță, nu incertitudine.