Din octombrie, cei care s-au vaccinat beneficiază de alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă. Vezi cum se vor acorda

Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă de vaccinare beneficiază de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila a semnat vineri, 10 septembrie 2021, Ordinul ministrului Sănătății privind acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Persoanele vaccinate cu schema completă vor putea intra în posesia tichetelor de masă la centrul de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate, în funcție de locul în care s-a efectuat imunizarea, în baza registrului de evidență operat.

Voucherele se pot ridica în termen de 60 de zile de la data inoculării ultimei doze.

Vor beneficia de vouchere toate persoanele care s-au imunizat după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență care prevede acordarea voucherelor în valoare de 100 lei pentru persoanele vaccinate anti-COVID 19 cu schema completă, respectiv începând cu data de 31 august 2021.

“Estimăm că voucherele vor putea fi distribuite în centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate începând cu luna octombrie. Ordinul emis astăzi finalizează cadrul legal. Imediat după publicarea în Monitorul Oficial vom asigura resursele bugetare, după aceea tipărirea și distribuirea tichetelor de masă”, a declarant Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor realiza procedura de achiziție, în regim de urgență, a serviciilor de tipărire și emitere a tichetelor de masă în termen de 10 zile de la data alocării de către Ministerul Sănătății a fondurilor necesare pentru această destinație.

După achiziționarea tichetelor de masă, direcțiile de sănătate publică vor distribui în termen de 5 zile către centrele de vaccinare, cabinetele medicilor de familie și ambulatoriile de specialitate unde se realizează procesul de vaccinare.

Ordinul ministrului Sănătății va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.

 

Spune-ne opinia ta