Concursul organizat de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, miercuri, pentru ocuparea a două posturi vacante, pe secția de Oncologie, a avut surprize neplăcute. Dintre cei 11 candidați pentru funcția de asistent medical debutant, cu studii postliceale, care au susținut examenul scris, numai trei candidați au reușit să promoveze proba. Dintre cei opt picați, jumătate au obținut note sub 5, cea mai mică fiind de 1,60, iar unui concurent i-a fost anulată lucrarea.
Conform datelor relevate de Spitalul Județean de Urgență „Mavromati”, obligat prin lege să anunțe public rezultatele, notele sub 5 au fost bifate de către: Ovidiu Daniel Buchi, cu nota 3,65, Alina Dimitrovici, care a luat 2,70, Marian Iordachi, care a luat 2,20, și Alexandra Dănilă, care a obținut cel mai mic punctaj, respectiv 1,60.
Maria Marta Iacob a fost eliminată din concurs. Lucrarea sa a fost anulată.
Cei care au ocupat cele două posturi vacante de asistent medical debutant pe secția de Oncologie sunt Loredana Mihailov, cu 7,80 atât la proba scrisă, cât și ca medie finală, și Ramona Babei, cu 7,90 la scris și 8,32 media finală.
Concursul a presupus, pe lângă proba scrisă, o examinare practică, la care au mai ajuns doar trei persoane, și un interviu, pe care l-au putut susține numai două.
Documentul poate fi consultat aici: