Cum se distribuie gratuit pastilele cu iod și de unde pot fi ridicate

După cum s-a stabilit în iunie, persoanele cu vârsta de până la 40 de ani pot primi comprimate cu iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații.

Pentru a intra în posesia pastilelor, cei interesați trebuie să meargă la medicul de familie, pentru a primi o prescripție medicală, în baza căreia vor putea ridica pastilele cu iod de la una dintre cele aproximativ 2.500 de farmacii din toată țara în care se găsesc. Administrarea pastilelor cu iod se va face doar în cazul unui incident nuclear și doar după un anunț al autorităților în acest sens.

 

Spre sfârșitul lunii iunie, prin Ordinul Ministerul Sănătății (MS) 1.648/2022, s-a stabilit ca o parte din populația țării noastre să primească gratuit pastile de iodură de potasiu, ce vor putea fi utilizate în cazul apariției unor accidente nucleare și a unui nivel mare de radiații, pentru a preveni absorbţia de iod radioactiv în organism, dar doar la indicațiile autorităților.

„Medicul de familie, începând cu prima consultație acordată, inclusiv pentru consultațiile programate, eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a medicamentului iodură de potasiu 65 mg comprimate pentru pacient, dacă acesta este eligibil”, scrie, mai exact, în ordinul apărut în iunie, potrivit AvocatNet.ro.

Populația-țintă pentru administrarea iodului este reprezentată, potrivit ordinului amintit, de persoanele cu vârsta sub 40 de ani. Beneficiul potențial al profilaxiei cu iod este cu atât mai mare cu cât vârsta este mai mică.

Următorul pas pe care trebuie să-l facă cei de până la 40 de ani pentru a intra în posesia pastilelor cu iod, după ce au obținut rețeta de la medicul de familie, este să se adreseze uneia dintre cele 2.500 de farmacii comunitare care distribuie iodura de potasiu. Lista completă a acestora (structurată pe județe) poate fi descărcată de aici.

Alexandru Rafila, ministrul sănătății, așa cum a fost citat de digi24.ro, îi încuraja recent pe tineri să ridice de la farmaciile stabilite pastilele cu iod, dar medicii de familie spun că astfel se aglomerează cabinetele, iar serviciile medicale pe care le oferă au și vor avea de suferit din această cauza.

Pastilele de iodură de potasiu se pot lua numai în cazul expunerii la iod radioactiv, ca urmare a unui incident nuclear, în primele șase ore după anunțul autorităților, în doză unică. De asemenea, se va administra numai doza recomandată pentru fiecare categorie de vârstă.

Dacă se va pune problema administrării pastilelor cu iod, dozele recomandate sunt:

adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani: două comprimate (echivalent cu 100 mg iod);
copii cu vârsta între trei-12 ani: un comprimat (echivalent cu 50 mg iod);
copii cu vârsta între o lună - trei ani: ½ de comprimat (echivalent cu 25 mg iod);
nou-născuţi (cu vârsta până la o lună): ¼ de comprimat (echivalent cu 12,5 mg iod).

Potrivit studiilor medicale, riscul de cancer tiroidian per unitate de doză de iod radioactiv este mai mare la făt, nou-născut şi sugar decât la adult.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Fata cu acordeonul și gânduri la ceas aniversar: „Uneori trebuie să ai curajul să lași în urmă lucrurile pe care le iubești”

astăzi, 17:46

Andreea Gheorghiță este adolescenta din Botoșani care a apărut în videoclipul unei cunoscute artiste din România, însă prima dată am auzit de ea când a urcat pe scena de ...

Nova Apaserv anunță DOUĂ ZILE fără apă în cele două municipii, dar și alte 21 de UAT-uri!

astăzi, 17:19

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29–31 octombrie 2026, pentru înlocuirea unei vane defecte de pe aducțiunea de apă brută Bu...

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...