Cu 30% mai puține: 7.096 noi cazuri de SARS-CoV-2 confirmate în România în ultimele 24 de ore

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că alte 7.096 cazuri de SARS-CoV-2 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în România, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, un număr cu aproape 3000 mai mic față de cel care s-a înregistrat timp de mai multe zile, consecutiv, în țara noastră.

Din momentul debutului pandemiei, pe teritoriul României au fost confirmate 360.281 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, din care, cea mai mare parte, respectiv 243.832 de pacienți, au fost declarați vindecați.

 

Pe de altă parte însă, până astăzi, 8.926 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS - CoV - 2 au decedat, din care, nu mai puțin de 113 persoane doar în ultimele 24 de ore.

“În intervalul 14.11.2020 (10:00) - 15.11.2020 (10:00) au fost raportate 113 decese (77 bărbați și 36 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, București, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Gorj, Galați, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și Vaslui. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 27 decese la categoria de peste 80 de ani.

106 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, a precizat Grupul de Comunicare Strategică într-un comunicat de presă.

Aceeași sursă a mai precizat că în acest moment, în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.996. Dintre acestea, 1.169 sunt internate la ATI.

De asemenea, pe teritoriul României, 46.064 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.161 persoane se află în izolare instituționalizată.

În același timp, 80.818 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 23 de persoane.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...

Botoșani: 15 note de 10 la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcției de director și director adjunct, doi candidați respinși!

astăzi, 16:26

La nivelul județului Botoșani, proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director/director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat s-...

România are Guvern, după 169 de zile de criză! Cabinetul Niculescu trece de vot în Parlament

astăzi, 16:18

Cabinetul condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare, au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere. N...