Creşterea fabuloasă a salariilor medicilor de la stat (comparativ cu un salariu mediu pe economie, de 3.000 de lei) a încetinit plecarea medicilor către Franţa sau alte ţări europene. Dar acum lupta medicilor este de a lucra în oraşele mari, cu malluri, cu clădiri de birouri, cu multinaţionale, cu restaurante şi cafenele.
“Nici nu-ţi dai seama ce luptă este acum pentru a pune pile la managerii de spitale de stat din oraşele mari cu centre universitare. La salariile care se dau acum la stat, unde la prima strigare încep de la 9.000 de lei net, toţi vor să rămână acolo. Nimeni nu vrea să vină sau să se mute de la Cluj, Târgu Mureş, Iaşi, Timişoara, ca să nu mai vorbim de Bucureşti, la Tulcea, Bacău, Suceava, Giurgiu sau Botoşani, ca să dau câteva exemple”.
Cel cu care am discutat are o clinică privată într-un oraş mijlociu din provincie. Drama lui este că nu găseşte medici care să vină să lucreze acolo.
“Cât îi oferi? Cât vrea el! Pe bune! Dacă vine, în prima lună îi dau 12.000 de lei, iar din luna a patra creşte la 15.000 de lei! Brut sau net? Net, cum brut! Şi nu vine nimeni? Ştii ce înseamnă să nu sune telefonul? Pur si simplu nu sună, nici măcar nu am o discuţie!”
În oraşele mijlocii şi mici este o criză majoră de radiologi, cardiologi, alergologi, reumatologi, medici specialişti în diabet şi boli de nutriţie, ce să mai vorbim de neurologie pediatrică, unde sunt doi doctori pe judeţ, nu pe oraş.
După creşterea salariilor la stat, un şef de secţie ajunge la 20.000 de lei net (de 7 ori peste salariul mediu), iar dacă se mai duce la consultaţii în clinicile private, doar 2-3 ore pe zi, mai ia de la 10.000 de lei în sus. Dacă este cunoscut şi are liste de aşteptare, ajunge şi la 30.000 de lei net în privat.
Un medic primar ajunge acum la stat la 15.000 de lei net (inclusiv cu gărzi), iar dacă are contract şi cu clinicile private poate câştiga “cât vrea el”!
Este foarte bine că s-au majorat salariile în sectorul medical, pentru că s-au încetinit plecările în afară, dar acum trebuie introduse criterii de performanţă (KPI). “Să ştii că are dreptate ministrul Sorina Pintea când spune că un medic de la Rădăuţi, de exemplu, nu are aceeaşi muncă cu unul de la Cluj sau Târgu Mureş, deşi amândoi au acelaşi salariu.”
“Dacă ai un infarct, un medic de la Paşcani tot la Iaşi trimite pacientul, nu-l ţine acolo, şi amândoi au acelaşi salariu. Eu nu spun să se reducă salariul celui de la Paşcani, dar trebuie introduse criterii de performanţă.“
“Toţi iau bani otova, indiferent cât lucrează şi ce rezultate au.”
Problema este că sistemul medical din România este cel mai puţin dispus la reformă şi la criterii de performanţă reale, “nu vorbărie”.
Deşi s-au crescut salariile în sistemul medical, “metehnele” au rămas şi aici nu vorbim de şpagă, de banii la plic, ci de indolenţă.
“Cu aceste majorări salariale, te aştepţi ca medicii să fie mai responsive, dar nu e aşa. Nu s-a schimbat nimic, iar oamenii, pacienţii simt acest lucru. Pentru că ştiu că s-au majorat salariile la medici, pacienţii au devenit mai reclamagii, nu le mai este frică să comenteze, să spună pe facebook ce au de spus, să facă înregistrări.”
În oraşele mari unde există oferte de medici salariile sunt ale angajatorilor şi din acest motiv veniturile obţinute în clinicile private nu sunt atât de mari.
Dacă în oraşele mari, unde sunt businessuri mari private, în special multinaţionale, au pătruns şi reţelele private de sănătate oferind o alternativă la sectorul public, în oraşele mici şi mijlocii, acolo unde nu sunt investiţii - nici străine şi nici româneşti, statul este baza, clinicile private fiind numărate pe degete. Nici nu se pune problema ca marile reţele de clinici private din Bucureşti să ajungă acolo, ceea ce face ca pacienţii să nu aibă alternative.
Dar în oraşele mici şi mijlocii din provincie nivelul salarial este stabilit de cel care vrea să vină să lucreze acolo.
Dar nu vine nicuiun medic.
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial zf.ro