COVID: S-a început TESTAREA în masă a angajaților Spitalului Județean, dar cu teste rapide. Primele 300 de rezultate sunt NEGATIVE

Întregul personal medical al Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Botoșani va fi testat COVID, potrivit managerului unității, medicul Livia Mihalache.

Aceasta susține că peste 90% dintre angajații spitalului vor fi testați pentru COVID 19, adică „tot personalul care se prezintă la serviciu, nu este în izolare acasă”.

„Noi am început testarea cu teste rapide a medicilor, a asistenților și a infirmierilor. Circa 300 de teste s-au efectuat până acum, rezultatele venind în circa 15 minute și, din fericire, fiind negative. Încet, încet vom testa tot personalul prezent la serviciu, peste 1.700. Din clipă în clipă, trebuie să sosească și cei care montează aparatul de testare Covid”, a declarat Livia Mihalache, managerul SJU „Mavromati” din Botoșani.

Unitatea are 2074 de angajați ai spitalului, urmând să angajeze în cel mai scurt timp alte 45 de cadre medicale.

Trebuie să precizăm, însă, că testele rapide pentru COVID-19, fabricate în China, de către compania Bioeasy, nu sunt sigure. Kiturile de testare rapidă au o precizie de doar 30%, mai spun specialiștii, acestea bazându-se pe depistarea unor anticorpi care nu se formează imediat sau la scurt timp după infectarea cu Covid.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru, după meciul cu Oțelul Galați: ”De plecat nu plec!” / Este vina mea, nu a lor!”

astăzi, 23:01

Marius Croitoru a tras primele concluzii după ce echipa lui a reușit să scoată un punct din duelul de pe teren propriu, cu Oțelul Galați, scor 1-1, în ultima etapă a turului sezonului reg...

Comunicat de presă Piscicola S.A. - lansare proiect

astăzi, 20:57

  SC PISCICOLA S.A., cu sediu în str. I.C. Brătianu, nr. 125, Botoșani, anunță lansarea implementării proiectului” Sprijin pentru serviciile de mediu furnizate de Ferma pisc...

Au fost reluate lucrările la viitoarea Biserică „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani!

astăzi, 20:11

Lucrările de construire a viitoarei Biserici „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din municipiul Botoșani au fost reluate, după o perioadă de întrerupere. Constructorul a...