54 de botoșăneni au fost diagnosticați cu infecție COVID-19, în ultimele 24 de ore, arată datele transmise miercuri de Direcția de Sănătate Publică (DSP).
În acest interval temporal, s-a înregistrat un deces în rândul pacienților pozitivi, fiind vorba despre un bărbat de 85 de ani, din comuna Albești. El suferea și de insuficiență cardiacă și fibrilație atrială, care avea implantat un stimulator cardiac.
Potrivit statisticii furnizate de DSP, în municipiul Botoșani, rata de infectare a scăzut la 2,61 cazuri la mia de locuitori, un număr de 307 persoane fiind diagnosticate cu noul coronavirus.
În scenariul epidemiologic „roșu” se mai află doar comuna Sulița, unde sunt 3,75 îmbolnăviri la mia de locuitori.
La nivel județean, raportul este de 1,55 infecții la mia de locuitori. Sunt 712 de cazuri active în teritoriu.