Copii ajunși la spital în comă diabetică. Medic din Botoșani: „Sunt impresionante prin impactul lor” / „Este nefericit că se întâmplă așa” (foto, video)

Specialiștii spun că de multe ori părinții copiilor află că ei au diabet abia după ce micuții ajung la spital în comă. 

Cadrele medicale care activează pe Compartimentul de Anestezie și Terapie Intensivă de la Pediatrie spun că cele mai multe cazuri din ultima perioadă au fost intoxicațiile. Pe lângă acestea, foarte mulți copii au ajuns la spital în comă cetoacidozică.

Medicul Alexandru Carp, coordonatorul Compartimentului de Anestezie și Terapie Intensivă de la Pediatrie, spune că în cazul intoxicațiilor medicii încearcă fie să îi trateze pe copii, fie să îi stabilizeze pentru a putea fi transferați în alte unități sanitare.

 

Cazuri dificile sunt constante atât aici (Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de la Spitalul „Mavromati” nota red.), cât și la Pediatrie. La Pediatrie în ultima perioadă cazurile de intoxicație au fost cele mai răsunătoare. Intoxicații de toate felurile, de la hidrocarburi până la medicamente. Din fericire, am reușit fie să îi tratăm pe toți, fie să îi stabilizăm pentru a fi transferați într-o terapie de grad mai înalt unde să primească îngrijirea adecvată”, a declarat dr. Alexandru Carp, medic coordonator al Compartimentului de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) de la Pediatrie.

„Sunt impresionante prin impactul lor...”

Medicul Alexandru Carp spune că în ultima perioadă s-au confruntat și cu multe cazuri de come cetoacidozice, complicații ale diabetului zaharat de tip 1 la copii.

Deși micuții ajung în comă la spital, după câteva zile de tratament ei își revin complet, însă rămâne totuși partea de diabet.

În ultima perioadă la Pediatrie au fost come cetoacidozice, complicații ale diabetului zaharat de tip 1 la copii, care sunt impresionante prin impactul lor. Îi vezi prima dată pe copii într-o comă profundă, iar după o zi, două de tratament reușesc să își revină integral rămânând partea de diabet”, a declarat dr. Alexandru Carp.

Mai mult decât atât, cadrul medical spune că în foarte multe dintre cazuri părinții copiilor află că micuții au diabet abia după ce aceștia ajung la spital în comă, aceasta fiind și o primă manifestare a diabetului.

Cel mai mic copil care a ajuns sub supravegherea medicilor din Botoșani are sub 2 ani.

„Da, este cunoscut în medicină faptul uneori prima manifestare a diabetului la copii este coma cetoacidozică. Este nefericit că se întâmplă așa, dar se poate întâmpla și au fost cazuri la Botoșani. Au fost cazuri de copii care aveau sub doi ani, dar recordul nu îl pot spune”, a adăugat medicul.

„Este o realitate, un ghinion pentru copiii respectivi”

Dr. Alexandru Carp mai spune că neglijența unora dintre părinți nu reprezintă neapărat un factor care duce la declanșarea acestei boli, ea având la bază mai multe cauze. Cu toate acestea, în ziua de astăzi există numeroase tratamente și programe pentru a putea ține sub control această boală.

Este o boală multifactorială, nu ține doar de ce au făcut părinții. Ține și de genetică, de foarte mulți factori de mediu, de alimentație. Din păcate, este o realitate, un ghinion pentru copiii respectivi. Sunt resurse, sunt tratamente, programe care îi ajută și poate să îi țină echilibrați până în viața adultă și chiar mai departe”, a completat cadrul medical.

Cetoacidoza diabetică este cea mai frecventă complicație acută gravă a diabetului zaharat, cauzată de deficitul sever de insulină. În lipsa insulinei ce permite intrarea glucozei în celule crește arderea grăsimilor și astfel de produc corpii cetonici.

Apare cel mai frecvent în diabetul zaharat tip 1, dar pot fi afectate și persoanele cu diabet zaharat tip 2, care mai produc foarte puțin din propria insulină.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Cea mai periculoasă adicție, petiție lansată în Botoșani. Medic: „Persoanele sărace sunt mai afectate” (Video)

Tuesday, 10 March 2026

Mai multe primării și consilii locale din România au decis să refuze prelungirea autorizațiilor pentru operatorii de jocuri de noroc existenți pe raza localităților aferente. Asta dup...

Mama, cea care „îi dăruiește copilului nu doar viață, ci și capacitatea de a iubi”. Emoție, veselie și iubire! (Foto)

Friday, 6 March 2026

Anul trecut scriam despre această unitate de învățământ că este locul unde „mai există emoție, unde se poate spune frumos te iubesc!”. Este amplasată între blocur...

Cel mai mare spital din Botoșani se digitalizează, personalul va lucra cu tablete! (Video)

Wednesday, 4 March 2026

Echipa Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani a reușit să obțină finanțare pentru implementarea unui proiect de digitalizare, prin Planul Național de Redresare ...