Consiliul Concurenței analizează piața de retail farmaceutic din România

Consiliul Concurenţei a declanşat o anchetă sectorială pe piaţa de retail farmaceutic din România, cu scopul de a identifica elementele care pot limita accesul pacienţilor la medicamentele eliberate prin farmacii, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES.

Astfel, vor fi analizate atât relaţiile de aprovizionare la nivel de farmacii şi circuitul medicamentelor de la punerea pe piaţă până la consumator, cât şi legislaţia relevantă din domeniu pentru a se identifica reglementările care pot afecta concurenţa pe piaţă.

De asemenea, se va analiza în detaliu disponibilitatea medicamentelor pentru pacienţi şi vor fi identificate metode de îmbunătăţire a acesteia.

„Sectorul farmaceutic este foarte important, iar activitatea din ultimii ani dovedeşte acest lucru: am sancţionat cinci companii farmaceutice şi asociaţia reprezentativă, pentru că s-au coordonat pentru limitarea pieţei cu imunoglobuline, am declanşat o investigaţie pe piaţa ecografelor, efectuând inspecţii inopinate în România, Italia şi Germania şi investigăm un posibil abuz în comercializarea medicamentelor anticoagulante orale. În plus, am făcut o serie de recomandări asupra proiectelor de acte normative şi am colaborat foarte bine cu instituţiile din domeniu: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului din România, cu care, de altfel, vom colabora în continuare pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor români la medicamente", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Pe parcursul desfăşurării analizei pieţei de retail farmaceutic din România, autoritatea de concurenţă poate solicita informaţii şi documente tuturor actorilor implicaţi, companii sau autorităţi.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei poate propune recomandări, respectiv măsuri în vederea remedierii, atenuării şi prevenirii oricăror efecte negative asupra concurenţei şi, implicit, asupra consumatorilor, iar în cazul în care descoperă încălcări ale legii, iniţiază procedurile necesare pentru a le sancţiona.

În acest context, Consiliul Concurenţei doreşte să colaboreze atât cu instituţiile publice, cât şi cu companii, care pot trimite orice informaţii relevante.

Autoritatea de Concurenţă a derulat mai multe analize privind piaţa farmaceutică în urma cărora a făcut o serie de recomandări care au fost preluate de Ministerul Sănătăţii în legislaţia din domeniu. Astfel, pacienţii plătesc sume mai mici pentru anumite medicamente în urma recomandării emise de scădere a preţurilor medicamentelor inovative al căror brevet a expirat la acelaşi nivel cu preţurile genericelor.

De asemenea, la propunerea Consiliului Concurenţei, s-a introdus obligaţia de a asigura stocuri de medicamente atât producătorilor, cât şi distribuitorilor, iar farmaciile au obligaţia de a transmite distribuitorilor comenzi justificate şi de a le onora către pacienţi în termen de 24/48 ore.

În plus, la propunerea Autorităţii de Concurenţă a fost eliminat criteriul geografic care împiedica deschiderea de noi farmacii, fapt care a condus la îmbunătăţirea accesibilităţii pacienţilor la servicii farmaceutice. Recent, Autoritatea de Concurenţă a făcut o serie de recomandări astfel încât clienţii să poată face diferenţa mai uşor între medicamentele eliberate fără prescripţie medicală (OTC - Over The Counter) şi suplimentele alimentare.

De asemenea, Consiliul Concurenţei a sancţionat cu 71 milioane euro cinci companii (Baxalta Gmbh, Elveţia, CSL Behring Gmbh, Germania, Biotest AG, Germania, Kedrion Spa, Italia, Octapharma AG, Elveţia) furnizoare de imunoglobuline şi alte medicamente derivate din plasma umană, precum şi asociaţia reprezentativă a sectorului producătorilor de terapii cu proteine plasmatice - PPTA (Belgia) pentru limitarea şi, chiar, întreruperea aprovizionării pieţei româneşti cu imunoglobuline.

În luna mai, Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie pe piaţa echipamentelor medicale de tipul ecografelor, având indicii privind existenţa unei înţelegeri pentru a limita comercializarea echipamentelor de ultrasonografie (ecografe) marca Esaote pe teritoriul României.

Mai mult decât atât, Autoritatea de Concurenţă are în derulare o investigaţie privind un posibil abuz al companiei Boehringer Ingelheim RCV Gmbh&CO KG pentru blocarea concurenţilor pe piaţa românească a comercializării medicamentelor anticoagulante orale şi a celor destinate tratamentului bronhopenumopatiei cronice obstructive.

În ceea ce priveşte tranzacţiile din domeniul farmaceutic, Consiliul Concurenţei a impus unele condiţii în situaţiile în care a avut îngrijorări privind efectele asupra pieţei. De exemplu, Grupul Penta/Dr. Max a trebuit să cesioneze 18 farmacii Arta din Bucureşti şi Timişoara pentru a prelua A&D Pharma Holdings.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

"Poezii pentru copii" – Ziua Internațională a Poeziei la Biblioteca ,,Mihai Eminescu” Botoșani!

astăzi, 17:00

Pentru a recunoaște faptul că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii, prin creațiile lor, și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea tezaurului cultural și s...

Echipa de pompieri din Botoșani, câștigătoare a Competiției de Minifotbal! (Foto)

astăzi, 15:48

Echipa ISU Botoșani a câștigat competiția de minifotbal, organizată cu ocazia împlinirea a 30 de ani de la înființarea Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun"....

LPF a anunțat etapa a treia a play-out-ului SuperLigii, vezi când joacă FC Botoșani!

astăzi, 15:15

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) și deținătorul de drepturi TV, au anunțat etapa a treia a play-out-ului SuperLigii, ediția 2024/2025 În această rundă, FC Botoșani va juca la Arad ...