Ciudățenia COVID. Botoșăneni aproape centenari vindecați în câteva zile, tineri la terapie intensivă

Unul dintre paradoxurile legate de noul coronavirus este evoluția imprevizibilă a bolii, susține medicul Monica Adăscăliței, managerul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani. Astfel, în teritoriu s-au înregistrat atât cazuri în care tineri infectați, fără alte afecțiuni, au ajuns la terapie intensivă, cât și situații în care bătrâni cu comorbidități grave s-au vindecat, în ciuda vârstelor înaintate.

Numeroase cazuri de infectare au fost înregistrate în rândul beneficiarilor centrelor rezidențiale pentru bătrâni. Potrivit coordonatorului Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC), la finele săptămânii trecute, dintr-un total de circa 1400 de salariați și îngrijiți ai sistemului de protecție, peste 160 erau pozitivi, incluzând toate categoriile de vârstă. Niciuna dintre cele câteva zeci de persoane de peste 65 de ani nu a decedat, însă, în urma infecției.

„Se tot vorbește că în centre sunt focare de infecție. Este adevărat că cele mai multe cazuri vin din unitățile de asistență socială, dar asta pentru că noi suntem singura instituție unde se testează întregul personal și toți beneficiarii, în fiecare săptămână. (...) Un lucru foarte important este acela că, până în acest moment, de la începutul pandemiei nu am avut parte de niciun deces cu sau de Covid”, a spus Dan Șlincu, directorul DGASPC din Botoșani.

Din punct de vedere medical, nu se găsește încă o explicație pentru diferențele exponențiale ale modului cum evoluează infecția cu Covid-19.

„Din ceea ce am observat, ca medic practician de urgență, COVID are o evoluție imprevizibilă. Nu înseamnă că toți bolnavii care au comorbidități, care au o patologie, merg prost din punct de vedere al bolii. Avem acum pe terapie intensivă pacienți tineri, fără comorbidități, care sunt intubați, pentru care nu avem o explicație medicală de ce au evoluat atât de prost, deși au primit tratamentul conform protocolului medical. Mai sunt pacienți de 45, 50 de ani, care nu au boli grave sau care chiar deloc, dar care evoluează destul de prost. Au evoluat bine timp de cinci-șase zile de la debutul bolii, dar apare acea furtună citochimică în a șaptea, a opta zi și se decompensează din punct de vedere respirator și ajung să fie intubați. În schimb, am avut succese cu pacienți de peste 70-80 de ani și chiar pacienți oncologici”, a mai spus Adăscăliței.

Un caz care a uluit lumea medicală este cel al unei paciente de 98 de ani, care s-a vindecat de infecție la câteva zile de la internare.

„A fost o formă uşoară, iar după o scurtă internare şi ulterior a avut două teste negative. Acum este înapoi în căminul de bătrâni”, a mai precizat directorul DSP.

 

Spune-ne opinia ta