Regizoarea Chris Simion-Mercurian (41 de ani) consideră cancerul o binecuvântare, momentul adevărului şi şansa de a face o analiză obiectivă a propriilor decizii.
Diagnosticată cu cancer la sân în 2017, Chris Simion Mercurian a ales să vadă răscrucea de drumuri drept un dar, modul în care Dumnezeu a ales să-i călăuzească paşii spre a descoperi cine este cu adevarat. Spune că boala i-a schimbat ritmul interior şi a învăţat-o să se iubească.
-Scrii într-una din cărţile tale: „Cei mai mulţi oameni mint de frică. Eu fac parte dintre ei, Doamne. Îmi este frică să fiu cine sunt“. Ai învăţat să-ţi dai voie să fii cine eşti, să fii autentică?
-După experienţa pe care am trăit-o anul trecut, mă refer la diagnosticul de cancer, am învăţat un nou fel de a fi. Sau, mai bine spus, am descoperit ce eram şi nu ştiam. Să trăieşti împotriva sufletului înseamnă depărtarea de ceea ce este divin în tine, de ceea ce eşti cu adevărat. Oamenii trăiesc foarte mult în clişee, în paradigme.
-De ce se îndepărtează oamenii de ei, de ce se pierd?
-Nu ştiu să vorbesc în general, dar mă dau pe mine exemplu. Înainte exista în mine nevoia de a-i servi celuilalt, înainte de a-mi servi mie. De a-i oferi o lume de care avea nevoie, înainte de a mă gândi la lumea de care am eu nevoie. Asta a însemnat evoluţie, să mă descopăr şi să învăţ să nu mă judec. Să accept că sunt o sumă a unor nevoi spirituale, emoţionale, biologice. Avem tendinţa când greşim să ne punem la zid. Total greşit. În momentul acela nu ne mai iubim. Ar trebui să fim mai toleranţi cu noi.
-Iubirea de sine este atât de diferită pentru fiecare în parte. Pentru tine ce înseamnă să te iubeşti?
-Înseamnă să fii, să fii aşa cum eşti tu în momentul prezent. Să nu te mai arunci în viitor sau în trecut, să nu mai ai tendinţa să te iubeşti în proiecţii sau în amintiri. Cred că iubirea nu există în alt timp în afara prezentului. Niciodată nu am considerat că acest verb poate să primească mai mult decât timpul prezent. Cu atât mai mult când este vorba de propria persoană.
-Te-am auzit spunând că pentru tine cancerul a fost un dar. Din exterior este destul de greu de perceput acest paradox.
-Vorbim despre o boală cronică pe care cu răbdare şi credinţă am descoperit-o ca pe un dar. După tratament, care a durat un an, m-am trezit exact cum visam înainte să fiu. Dar din cauza tumultului şi ritmului interior, a haosului fără de care credeam că nu pot exista, nu reuşeam să ajung să mă identific cu Chris pe care mi-o doream. După tot acest traseu m-am întâlnit şi m-am îndrăgostit de mine.
-Care este diferenţa dintre Chris de acum şi cea de dinainte de diagnostic?
-S-a schimbat ritmul interior al vieţii mele, în prezent viaţa mea se întâmplă acum şi aici, nu mai cuprind viitorul şi cu atât mai puţin trecutul decât la nivel de idei şi proiecte. Am descoperit că infinitul este în prezent şi veşnicia este acum. M-am descoperit altfel decât credeam că sunt. Evident că a contat foarte mult prezenţa soţului meu în această călătorie pe care am traversat-o împreună. A fost o dovadă a iubirii noastre.
-Ai fost supărată pe Dumnezeu când ai aflat diagnosticul?
-Nu, niciodată. Dimpotrivă, am ştiut că am nevoie să trec prin asta. Nu m-am panicat, nu m-am revoltat, nu am întrebat de ce eu. Cred că suntem suma unor experienţe care ne sunt necesare, că nu se întâmplă nimic inutil. Dacă mi-a dat să trăiesc asta, ştie El de ce. Ca dovadă, am aflat şi eu ulterior. Important este să nu te grăbeşti să afli răspunsuri pentru care poate nu eşti pregătit. Important este să iei totul aşa cum vine. De multe ori aveam sentimentul că parcă sunt un buştean pe râu, care se lasă în parcursul acestei experienţe. Acum, să nu înţeleagă cineva că este minunant să ai cancer. Este minunat dacă ai norocul şi îţi este îngăduit să ajungi la final pe plus, cum am ajuns eu. Dar este o experienţă dură, te desfiinţează din toate punctele de vedere. O iei de la zero. Eu, acum, sunt în perioada în care mă reconstruiesc.
Interviul integral pe Adevarul.ro...