Centru de testare împotriva Covid-19 în fața DSP

În fața sediului Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani a fost montat, în cursul zilei de miercuri, un container metalic, unde va funcționa, din acest weekend, un centru de testare împotriva infecției cu Covid-19.

Decizia a fost luată de către autoritățile sanitare, după ce Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean „Mavromati” din municipiul reședință de județ, a fost asaltată de pacienți care voiau să se testeze.

În ultimele zile, timpii de așteptare au devenit foarte mari.

Astfel, reprezentanții instituției au decis să organizeze un centru de testare chiar în curtea lor, pe Strada Colonel Tomoroveanu.

Programul de lucru va fi de luni până duminică, de la ora 08:00 la 20:00, cu personal care deservește Direcția de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar ortodox, 15 noiembrie: Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul

astăzi, 08:00

Sfântul Paisie (†1794) s-a născut în oraşul Poltava din Ucraina în anul 1722 într-o familie preoţească. Din botez a primit numele Petru. A fost dat să înveţe...

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

Saturday, 14 November 2026

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

Saturday, 14 November 2026

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...