Ce spune un tânăr medic din Botoșani despre actul de suicid: „Maschează mai bine, sunt mai puțin vocali” (Video)

Aceste tragedii ar putea fi împiedicate dacă persoanele apelează la ajutor specializat din timp.

Ce spune un tânăr medic din Botoșani despre actul de suicid: „Maschează mai bine, sunt mai puțin vocali” (Video)

   Foto: Timpul.Md

Dr. Emil Panțiru, medic specialist psihiatrie, venit la Botoșani din Iași, arată că există două forme ale actului suicidal: suicidul și parasuicidul. Cât despre parasuicid, cadrul medicul susține că trebuie tratat cu maximum de seriozitate, la fel ca suicidul.

De asemenea, medicul mai spune că persoanele care doresc cu adevărat să recurgă la acest gest maschează această dorință mult mai bine și sunt mai puțin vocali.

„Vorbim de suicid și parasuicid. Parasuicidul este încadrat în tentativa de sinucidere sau a chestiei demonstrative, însă toate ghidurile ne învață că acel parasuicid trebuie tratat cu maximum de seriozitate de către medicul psihiatric cu potențial letal. Oricând acel pacient poate să comită suicidul. Ponderea este diversă, de multe ori pacientul ascunde. De regulă, pacienții care doresc să se sinucidă cu adevărat sunt mai închiși, maschează mai bine, sunt mai puțin vocali, sunt de regulă de sex masculin, determinați și ajung într-o stare de complexitate psihotică când recurg cu adevărat la acest gest”, a declarat dr. Emil Panțiru, medic specialist psihiatrie.

 

De regulă, la astfel de gesturi ajung persoanele care se află într-o „stare de dezorganizare conceptuală majoră”. Specialiștii spun că asta înseamnă să fii psihotic.

„Nu ai cum să faci acest act decât într-o stare de dezorganizare conceptuală majoră, adică să fii psihotic. Este foarte greu să faci acest lucru dacă nu ai un mijloc virtual puternic, adică poți să faci acest lucru și impulsiv fără să fii într-o stare psihotică”, a adăugat dr. Emil Panțiru.

Întrebat cât de în serios ar trebui luate aceste situații, cadrul medical susține că, din păcate, în România lucrurile sunt tratate „cu lejeritate”.

„Din păcate, în România tratăm multe lucruri cu lejeritate. Până mai ieri se spunea că depresia este o închipuire”, a conchis medicul.

Sinuciderea se referă la actul unei persoane de a-și pune capăt propriei vieți. Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), aproape 800.000 de persoane se sinucid anual, ceea ce înseamnă că, la fiecare 40 de secunde, o persoană moare.

Această tragedie poate fi prevenită, dacă persoana respectivă apelează la ajutor medical specializat, cât mai devreme.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Prefectul și șeful ISU acuză o comunicare defectuoasă între autoritățile care contribuie la deszăpezirea Botoșaniului! (Video)

Thursday, 29 October 2026

În ședința de Colegiu Prefectural aferentă lunii octombrie a fost prezentat planul de acțiune pentru iarna 2026 – 2027, plan inițiat de toate instituțiile cu atribuții în aces...

Măsurile anunțate de Nova Apaserv pentru populație, două zile fără apă în două municipii și 21 de UAT-uri! (Foto, Video)

Thursday, 29 October 2026

Compania de apă Nova Apaserv a anunțat încă de săptămâna trecută că furnizarea apei va fi sistată în perioada 29 – 31 octombrie. Măsura este luată în vederea &i...

Senator Ovidiu Jitaru, PNL Botoșani: „Vremurile grele nu iartă, dar arată cine este om de stat”

Thursday, 22 October 2026

Redăm mai jos un comunicat de presă transmis de senator Ovidiu Jitaru (PNL Botoșani): „Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat o țară cu bugetul la limită și a scos-o la liman. A fă...