Guvernul a aprobat, sâmbătă, Hotărârea privind pachetele de servicii şi Contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022. Hotărârea de Guvern va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie, anunță un comunicat al Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.
Potrivit CNAS, măsurile cuprinse în actul normativ au ca scop asigurarea unui acces mai bun la serviciile medicale de prevenţie, precum şi la serviciile medicale necesare pentru diagnosticarea, tratamentul şi monitorizarea afecţiunilor. De asemenea, noul contract-cadru urmăreşte să susţină „inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală”, prin creşterea ponderii serviciilor acordate în medicina primară şi în ambulatoriul de specialitate, şi reducerea internărilor nejustificate pentru pacienţi care ar putea fi trataţi în condiţii de siguranţă în ambulatoriu sau de către medicii de familie.
Servicii la privat, decontate de stat
Astfel, spitalele private aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate pot percepe o contribuţie personală de la pacienţii care optează să acceseze servicii de spitalizare în aceste unităţi. În acest sens, au fost introduse reglementări clare, „care vor proteja drepturile pacienţilor şi le vor oferi predictibilitate” asupra costurilor:
1. Consimţământul exprimat în scris al asiguratului sau reprezentantului legal al acestuia cu privire la serviciile spitaliceşti medicale şi nemedicale pe care urmează să le primească de la furnizorii privaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate şi costurile asociate acestora;
2. Devizul estimativ înaintat pacientului la prezentarea acestuia la furnizor, cu valabilitatea de 5 zile lucrătoare de la data înmânării acestuia pacientului. Documentul va cuprinde costurile medicale directe estimate pentru rezolvarea cazului şi costurile serviciilor suplimentare estimate (medicale şi nemedicale);
3. Decontul eliberat la externare.
Acces mai ușor la analize și investigații gratuite
Conform CNAS, printre noile reglementări se numără şi asigurarea unui pachet de prevenţie comprehensiv pentru adultul asimptomatic cu vârsta de peste 40 de ani, care prevede până la trei consultaţii pentru evaluarea riscului, intervenţia asupra factorilor şi obiceiurilor de viaţă care determină riscurile, precum şi monitorizarea pacienţilor.
Pentru a asigura accesul la investigaţiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultaţiilor de prevenţie, acestea pot fi efectuate de furnizori aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi peste valoarea de contract.
Consultații la domiciliu și noi servicii la medicul de familie
De asemenea, a crescut numărul consultaţiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie. Astfel, de la 1 iulie se decontează o consultaţie la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecţiuni cronice/asigurat (în prezent se decontează maximum patru consultaţii/an pentru bolile cronice).
Medicii de familie pot acorda noi servicii, conform curriculei de pregătire, pentru pacienţii din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune gleznă - braţ, efectuare şi interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate.
Totodată, a fost introdusă o nouă consultaţie la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la 4 săptămâni de la naştere, în plus faţă de consultaţia la domiciliu de care aceasta beneficiază la externarea din maternitate.
Consultații la distanță pentru pacienții cronici și servicii post-COVID
Pacienţii cu afecţiuni cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de alte specialităţi din ambulatoriul clinic.
De asemenea, terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă.
„Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţi după infecţia cu virusul SARS CoV-2, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestora servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică şi psihoterapie”, se mai arată în comunicat.
„Este necesar un acces mai bun la serviciile medicale de care pacienţii au nevoie, iar acest Contract-cadru este un prim pas. În foarte scurt timp vom demara consultările pe următorul proiect de Contract-cadru, astfel încât să putem lua în calcul şi analiza, împreună cu toţi partenerii, măsuri mai substanţiale în sistemul de sănătate pentru anii următori”, a declarat Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS.