Ce nu se vede cu ochiul liber nu înseamnă că nu există! Importanța majoră a analizelor de laborator

Ce nu se vede cu ochiul liber nu înseamnă că nu există, iar de aici apare importanța majoră a analizelor de laborator în diagnosticul medical. O picătură de sânge poate spune cu o precizie fantastică tot ce se întâmplă în organismul unui om, scutindu-l de presupuneri eronate și de stresul unor investigații suplimentare Și, totodată, cazurile în care oamenii ignoră sau sar etapa medicinei de laborator nu e rar întâlnită.

Denumirile și paramentri de pe fișele de analize nu sunt singurele elemente care duc în impas un simplu pacient. Coroborarea lor în funcție de sex, vârstă și istoric medical, duc la stabilirea unei probleme medicale sau a unui simptom care să întărească un diagnostic.

Din păcate, adesea aceste analize înșeală pacientul. Nu prin competența lor, ci prin faptul că sunt greșit utilizate sau prescrise. Cancerul se vede în teste? O modă greșită a apărut o dată cu înmulțirea centrelor medicale private: markerii tumorali.

Analizele făcute la comanda pacientului, nu neapărat a medicului, au dus de foarte multe ori la o consolare falsă – atunci când markerii au ieșit negativi – sau la o panică inutilă – atunci când valorile crescute indicau, de fapt, o problemă benignă.

„Markerii tumorali nu se folosec pentru screening, ei trebuie făcuți doar la recomandarea medicului. Principala lor utilitate este monitorizarea tratamentului oncologic, în general. Unii dintre ei au specificitate foarte scăzută și, astfel, markerii pot fi crescuți și în afecțiuni benigne sau pot fi normali în afecțiuni maligne.

Sunt pacienți care ajung cu metastaze în stadiul patru, iar markerii tumorali nu au indicat nicio problemă până în momentul confruntării probelor de laborator cu cele imagistice, de exemplu”, explică dr. Roxana Mihaela Bunghez, specialist în medicină de laborator.

„Nu se recomandă utilizarea lor sau doar a unuia dintre markeri pentru un diagnostic, ci pentru a fi parte dintr-un cumul de date”, completează medicul.

Pentru unele teste este recomandat să se folosească același tip de aparat sau același echipament. În mod deosebit, pacienții oncologici. „La markerii tumorali avem o problemă: firmele când produc reactivii folosesc, fiecare în parte, un anumit fragment din moleculă. Ea are tehnologie proprie, poteca ei specială”, explică dr. Bunghez.

De aici și diferențele de valori dintre două analize identice, făcute la două laboratoare diferite, cu aparatură diferită.

Anemia feriprivă, un bau-bau al copilăriei

Anemia feriprivă apare atunci când în organism nu există o cantitate suficientă de fier.

Fierul intră în compoziția hemoglobinei (Hb), principalul constituent al eritrocitelor (hematii, globule roșii). La nivelul plămânilor, Hb leagă oxigenul și apoi îl transportă către toate celulele din corp.

Când cantitatea de fier din organism este scăzută, este perturbată sinteza Hb (scade cantitatea de Hb). Ca urmare a scăderii cantității de Hb, apare hipoxia (lipsa de oxigen) în organe, acestea funcționând deficitar. Această informație, deși nu este foarte cunoscută în amănunt de către părinți, este foarte importantă pentru că micuții fac foarte ușor acest tip de anemie.

„Copiii fac ușor anemie feriprivă, de aceea trebuie să facă periodic o hemogramă. Anemia feriprivă înseamnă o scădere a fierului și dacă nu verifici prin analize, cum vezi că are un deficit de fier? E greu de convins un copil să mănânce alimente bogate în fier ca să-și regleze lipsa prin alimentație, știu!, dar dacă se respectă o diversificare recomandată de pediatru, acest deficit apare mai greu. Se poate apela și la suplimente, dar doar cele recomandate de specialist. Totodată, e important de menționat și că anemia este un simptom, nu o boală. Iar valorile testelor de laborator care arată o anemie trebuie aprofundate de medicul curant”, ne spune medicul specialist în medicină de laborator.

Doctorul zilei

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

PSD Botoșani: Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean

astăzi, 10:42

Educația este un domeniu prioritar pentru echipa PSD Botoșani, iar investițiile făcute în ultimii ani demonstrează acest lucru. „Pentru a avea un viitor mai bun, trebuie să invest...

Botoșani sub Cod Galben, cum se circulă pe drumurile naționale din zona Moldovei, după primul val de ninsori

astăzi, 09:26

Ninsori ușoare se mai înregistrează în județele Suceava, Botoșani și Neamț, iar carosabilul se prezintă umed cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 0-3 cm în zona montană a jude...

Gigi Becali, după eșecul de la Botoșani: ”Mândria nu are scuze” / ”Mi-a dat Dumnezeu o palmă!” (Video)

astăzi, 08:41

FCSB a irosit, astfel, șansa de a avansa în primele 3 din campionat și rămâne pe locul 6 după 16 etape desfășurate în sezonul regulat al SuperLigii României. ”Ch...